ÎMPOTMOLIȚI ÎN NOROI

La Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință.
Matei 19:26

Ascultă ediția audio aici.

Era sfârșitul verii, iar vânturile tomnatice aduceau zile mai răcoroase. Grădina produsese ultimele roade, iar copiii voiau să fie siguri că am adunat fiecare bucățică. Închiriasem o parcelă la câțiva kilometri de unde locuiam, așa că am urcat copiii în mașină și am pornit spre grădină. În timp ce conduceam, mă întrebam cât de mult noroi vom găsi în grădină. Noaptea de dinainte adusese un potop. Parcelele erau situate pe un câmp întins, iar a noastră se afla spre centru.

Când am ajuns am observat că îngrijorările mele erau întemeiate. Când am virat spre grădină, auzeam deja noroiul împroșcând peste tot. Am continuat încet și cu atenție drumul către parcela noastră, iar după ce am oprit, copiii au sărit afară. Le puteam auzi încălțările cum plescăiau prin noroi. Recolta era mică. Unul a găsit două roșii. Celălalt s-a îndreptat spre un ardei verde și niște verdețuri veștejite.

După câteva minute ne-am urcat toți înapoi în mașină, făcând urme de noroi peste tot. Am pornit motorul și am apăsat pedala de accelerație. Noroiul a început să stropească mașina, iar roțile se auzeau învârtindu-se în gol. După câteva încercări, am decis să mă dau jos să văd ce se întâmplă. Ce să vezi, mașina stătea pur și simplu pe loc, împotmolită în noroi. Le-am spus copiilor că am rămas blocați. De fapt, foarte blocați. „Cineva va trebui să ne tragă afară din noroi. Trebuie să găsim ajutor.” Spre surprinderea mea, au răspuns la unison: „Isus ne poate scoate din noroi!”

Of, credință de copii, mi-am zis. Unul dintre copii s-a rugat: „Doamne Isuse, știi că suntem împotmoliți; Te rooooog să ne scoți din noroi!” Așteptând după ajutor, am decis să încerc din nou. Am apăsat accelerația, iar mașina s-a urnit înapoi din noroi. Da. Înapoi! Copiii au țipat și au început să cânte: „Isus ne-a scos din noroi! Isus ne-a scos din noroi!” În timp ce ne îndreptam spre casă, I-am mulțumit Domnului de multe ori că răspunsese la rugăciunea din credință sinceră de copil.

Dragă Doamne, ajută-mă să am încredere în Tine la fel ca un copil! Știu că, împreună cu Tine, toate lucrurile sunt posibile!

autor: Edwina Grice Neely

Învățând să fim mai buni
Învățând să fim mai buni
Devoționalul principal al anului 2023 este scris de profesori, de pastori și de elevi din România,, care au gustat bunătatea lui Dumnezeu în familie și în sistemul adventist de educație. În fiecare dimineață, suntem invitați să îmbrățișăm umilința, răbdarea, dragostea și împreuna-simțire. În Hristos, putem învăța să fim buni unii cu alții. Până la urmă, aceasta este limba cerului!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video