NOI SEMĂNĂM, DOMNUL FACE SĂ CREASCĂ

O altă parte a căzut în pământ bun și a dat roadă: un grăunte a dat o sută, altul șaizeci și altul treizeci.
Matei 13:8

Ascultă ediția audio aici.

În fiecare dimineață ne trezim și pornim la lucrul nostru după un program bine stabilit, care pare o rutină. Deși uneori, fiind în contratimp, neglijăm studiul Scripturii și chiar rugăciunea, totuși în fiecare zi, prin vorbe sau atitudini, noi semănăm în jurul nostru: cuvinte, zâmbete, încurajări, sfaturi. De aceea este atât de important să petrecem timp cu Dumnezeu în fiecare dimineață, pentru a primi zilnic puterea necesară.

Am privilegiul și, în același timp, marea responsabilitate de a lucra alături de copii într-o grădiniță creștină. Ne jucăm, colorăm, învățăm, cântăm și ne rugăm. Pentru mine, totul pare normal, lucruri pe care le facem zilnic. Îmi îndeplinesc sarcinile pe care le am și, mai mult de-atât, îmi fac datoria în temere de Dumnezeu. Însă pentru copilașii și părinții cu care interacționez înseamnă mai mult de atât.

Am aflat aceasta într-o zi când o fetiță mi-a spus că tatăl ei are o problemă de sănătate, iar ea se roagă Domnului să-l vindece. Am apreciat-o pentru încrederea ei și am încurajat-o spunându-i că Domnul îi va răspunde la rugăciune. Peste câteva zile, fetița era în extaz că Dumnezeu îi ascultase rugăciunea, intervenind și rezolvând problema de sănătate a tatălui fără intervenție chirurgicală.

Am primit mesaj din partea mamei, în urma unui program susținut de preșcolarii din grădiniță în cadrul biserici: „Vă mulțumesc din suflet și doresc ca Domnul să vă dea sănătate pentru lucrarea pe care o faceți cu copiii. Sunt tare fericită că am ales să-mi aduc fetița la grădinița adventistă.”

„Minunate sunt lucrările Tale și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!” (Psalmii 139:14).

Acum înțeleg că acele semințe mici pe care le semănăm zilnic (cântec, atitudine caldă, zâmbet, încurajare, rugăciune, toate lucrurile mărunte) sunt udate de Dumnezeu, încolțesc și cresc, aducând, când Dumnezeu decide, rod.

Și astăzi ai ocazia să semeni o sămânță sau chiar mai multe. Roagă-L pe Isus să îți dea putere să plantezi, chiar dacă nu vezi rezultate imediat! Îți doresc să te bucuri de ele acolo sus, în Împărăția Sa!

autor: Monica Scarlat

Învățând să fim mai buni
Învățând să fim mai buni
Devoționalul principal al anului 2023 este scris de profesori, de pastori și de elevi din România,, care au gustat bunătatea lui Dumnezeu în familie și în sistemul adventist de educație. În fiecare dimineață, suntem invitați să îmbrățișăm umilința, răbdarea, dragostea și împreuna-simțire. În Hristos, putem învăța să fim buni unii cu alții. Până la urmă, aceasta este limba cerului!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor