Căci aveți nevoie de răbdare, ca, după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, să puteți căpăta ce v-a fost făgăduit.
Evrei 10:36
Ascultă ediția audio aici.
Viața unora este lipsită de pace și de bucurie, pentru că niciodată n-au scăpat de sub stăpânirea eului. Ei întotdeauna caută simpatia altora. Dacă ar merge să lucreze și să-și dea seama cât de folositori pot fi și dacă ar rosti cuvinte pline de iubire și de încurajare, sufletele lor, acum uscate și mâhnite, ar deveni asemenea unei grădini bine udate!
Trebuie să învățăm în școala lui Hristos lecția prețioasă a răbdării. Nu vă descurajați, ci continuați să lucrați în toată umilința. Aceasta vă va îndrepta spre Hristos, vă va conduce să studiați Modelul. Veți dori să lucrați așa cum a lucrat Isus (Youth’s Instructor, 4 mai 1886).
Vor veni încercări, este adevărat, chiar și asupra celor care sunt pe deplin consacrați. Chiar și răbdarea celui mai răbdător va fi sever pusă la probă. (…) Adesea, tăcerea este mustrarea cea mai severă care-i poate fi dată celui care a păcătuit cu buzele.
Când ei (copiii și tinerii) își pierd stăpânirea de sine și spun cuvinte pătimașe, adesea cea mai bună cale de urmat este o atitudine de tăcere, nu una de mustrare, de ceartă sau de condamnare. Pocăința va veni foarte curând. Tăcerea, care este de aur, va face adesea mai mult decât toate cuvintele care ar putea fi rostite.
Când alții sunt nerăbdători, nervoși și nemulțumiți, din cauză că eul nu este supus, începe să cânți unul dintre cântecele Sionului. În timp ce Isus lucra la bancul tâmplarului, ceilalți veneau uneori în preajma Lui încercând să-L facă să-Și iasă din fire; dar atunci El începea să cânte unul dintre frumoșii psalmi și, înainte ca acei oameni să-și dea seama ce fac, I se alăturau în cântare, influențați de puterea Duhului Sfânt, care era prezent (Căminul adventist, pp. 442–443).
Exemplul desăvârșit al lui Hristos și harul lui Dumnezeu îi sunt date omului pentru a-l face în stare să-și instruiască fiii și fiicele pentru a fi fii și fiice ale lui Dumnezeu (Îndrumarea copilului, p. 475).
autor: Ellen G. White
