Încolo, toți să fiți cu aceleași gânduri, simțind cu alții, iubind ca frații, miloși, smeriți.
1 Petru 3:8
Ascultă ediția audio aici.
Am auzit o poveste reală și sfâșietoare, despre o mamă care avea o fetiță oarbă. Ori de câte ori fetița ieșea să se joace cu alți copii, atunci când aceștia se supărau pe ea, în joaca lor, o apostrofau cu grele cuvinte: „Maria cea oarbă.” Și fetița plângea și alerga la mama ei rupându-i inima de durere. Atunci, mama o lua în brațe și plângeau amândouă. Într-o zi, pastorul lor, fiind martor la această scenă dezolantă, i-a reproșat mamei că, în loc să o încurajeze pe fetiță, ea îi amplifică suferința. Iar mama (oh, inima de mamă…) i-a răspuns: „Când plâng împreună cu ea, inima ei se ușurează, simte că împarte durerea cu mine, e alinată și poate trece mai ușor peste amarul ei.”
Ce înseamnă compasiune? Împreună simțire? Milă? Să vrei să împarți cu semenul tău durerea lui, povara lui zdrobitoare! Câtă superioritate a demonstrat samariteanul milos față de preot și față de levit, căci „i-a fost milă” de cel căzut între tâlhari! De aici începe recuperarea, întoarcerea spre viață, mântuirea!!! Restul este doar o aramă sunătoare… un instrument dezacordat, zângănitor. Cum a purtat Hristos împreună cu noi poverile noastre?
„Toți suntem doborâți de poverile pe care numai Hristos le poate îndepărta. Povara cea mai grea pe care o ducem este povara păcatului. (…) El a purtat povara vinii noastre. El va lua sarcina de pe umerii noștri obosiți. El ne va da odihnă. Povara grijilor și întristărilor o va duce tot El. Domnul ne invită să aruncăm asupra Lui toate grijile noastre, deoarece El ne poartă pe inima Lui. (…) Oricare ar fi grijile și încercările, înfățișează cazul tău înaintea Domnului. (…) Se va deschide o cale ca să poți scăpa din greutăți și încurcături. (…) Cu cât este mai grea povara, cu atât este mai binecuvântată odihna, când le arunci pe toate asupra Purtătorului de poveri” (Hristos, Lumina lumii, p. 328).
Doamne, ajută-ne să manifestăm compasiune față de semenii noștri! Doar atunci vom trăi cu adevărat o viață de slujire autentică.
autor: Costică Ciobanu
