CUM ARATĂ CERUL?

Dar un samaritean, care era în călătorie, a venit în locul unde era el și, când l-a văzut, i s-a făcut milă de el.
Luca 10:33

Ascultă ediția audio aici.

Se povestește că un pastor a predicat într-o zi despre frumusețea cerului pregătit de Dumnezeu. După ce a terminat predica, la ieșire, l-a abordat un frate bogat spunându-i: „Pastore, ai predicat foarte frumos despre cer. Mi-ai spus totul despre frumusețea lui, dar nu mi-ai spus unde este locul acesta.” La care pastorul i-a răspuns: „Mă bucur că ai ascultat predica de astăzi. Săptămâna aceasta am fost la un frate foarte sărac. El se află la ultima casă din satul apropiat. În acea casă vei găsi un frate bolnav care stă la pat. Dacă te vei duce să îi oferi ceva provizii, spunându-i că i le-ai adus în numele Domnului și Mântuitorului nostru, dacă vei lua Biblia și îi vei citi din Psalmii 23 și te vei pleca pe genunchi ca să te rogi pentru el, ai să vezi cerul. Dacă nu îl vei vedea, am să îți dau eu banii pentru acele provizii.” După o săptămână, fratele nostru se apropie de pastor și îi spune plin de bucurie: „Pastore, am văzut cerul! Am petrecut cincisprezece minute în el!”

De cele mai multe ori ne gândim la ospitalitate ca fiind legată doar de ceea ce putem face în casele noastre. Însă Julia Sugarbaker ne face să privim mult mai departe când afirmă că „ospitalitatea este pur și simplu o oportunitate de a arăta dragoste și grijă”. A fi ospitalier înseamnă a fi dispus să arăți grijă față de semenul tău chiar și când nu ești acasă.

Mântuitorul, în faimoasa pildă a samariteanului milostiv, ne vorbește despre disponibilitatea samariteanului de a îngriji de nevoia celui căzut între tâlhari. Înțelegând urgența cazului și inventariindu-și mijloacele de a face bine, nu a mai stat pe gânduri și i-a alinat rănile evreului, punându-l pe măgar și transportându-l până la cel mai apropiat han, apoi plătind în avans pentru cazarea și îngrijirea acestuia.

Cerul nu este locuit de oameni egoiști, interesați doar de binele personal și atât. Cerul este plin de oameni care înțeleg să nu amâne momentul intervenției, care sunt gata să se jertfească, arătând astfel dragoste și grijă pentru aproapele lor.

autor: Ionuț Stăvărachi

Învățând să fim mai buni
Învățând să fim mai buni
Devoționalul principal al anului 2023 este scris de profesori, de pastori și de elevi din România,, care au gustat bunătatea lui Dumnezeu în familie și în sistemul adventist de educație. În fiecare dimineață, suntem invitați să îmbrățișăm umilința, răbdarea, dragostea și împreuna-simțire. În Hristos, putem învăța să fim buni unii cu alții. Până la urmă, aceasta este limba cerului!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor