După trei zile, L-au găsit în Templu, șezând în mijlocul învățătorilor, ascultându-i și punându-le întrebări.
Luca 2:46
Ascultă ediția audio aici.
„Copilul ăsta s-a născut punând întrebări”, i-am spus soțului meu oftând. Tocmai răspunsesem unui alt set de întrebări creative ale băiatului nostru de șapte ani, Donnie. Ne întrebam dacă nu cumva era ceva mai mult decât un gânditor creativ pornit să ne exaspereze. „Nu” și „de ce?” fuseseră primele lui cuvinte, care au urmat rapid după „mama” și „tata”. De cele mai multe ori, întrebările lui erau o încercare de a acumula cunoștințe.
Într-o zi de iarnă, Donnie era pe scaun la dentist pentru primul lui detartraj. Stăteam în sala de așteptare și ascultam cum o bombardează cu întrebări pe tehniciană. Medicul stomatolog coordonator ne era prieten apropiat și, la scurt timp, a ieșit zâmbind:
— Îi testează cunoștințele lui Kristie, nu glumă! a zis el râzând. Lasă-l în pace! Își face doar treaba, a adăugat el, văzându-mă pornită să îl opresc pe Donnie.
Treaba? Da, întrebările i-au ajutat dintotdeauna pe copii să învețe și să acumuleze cunoștințe, dar niciodată nu am considerat acest lucru ca fiind „treaba lor”.
Au fost și întrebări grele de-a lungul timpului, câteva care nu puteau fi soluționate din cauză că răspunsurile nu erau adecvate vârstei lui. Într-o zi, în timp ce făceam curățenie, a apărut una dintre aceste întrebări. M-am rugat în liniște, cerând un răspuns adecvat. M-am oprit din curățenie și l-am chemat pe Donnie la mine.
— Poți, te rog, să împingi pianul puțin ca să pot aspira sub el?
— E prea greu pentru mine, mami!
— Știu, dragă! Uneori și răspunsurile la anumite întrebări sunt prea grele ca noi să le înțelegem. Trebuie să așteptăm până când suntem mai mari. Apoi răspunsurile vor avea sens.
Și ochii lui căprui s-au luminat de înțelegere. Întrebările nu s-au terminat niciodată. Dar nici învățătura.
Te rog, Doamne, dă-ne răbdarea de care avem nevoie pentru a ne învăța copiii prețioși despre lume și despre Tine!
autor: Kimberley Tagert-Paul
