Fiindcă șederea lui acolo se lungise, s-a întâmplat că Abimelec, împăratul filistenilor, uitându-se pe fereastră, a văzut pe Isaac jucându-se cu Rebeca.
Geneza 26:8
Ascultă ediția audio aici.
Ne strecurăm agale sau grăbiți prin labirintul vieții, ridicat din realități și falsuri, din dragoste și ură, din speranțe și dezamăgiri, din surâsuri și lacrimi și lista ar continua aproape la nesfârșit. Ceea ce este, poate, unul dintre lucrurile cele mai triste și grave, totodată, e că joaca aproape a dispărut.
Chiar copiii, a căror ocupație predilectă este joaca, s-au interiorizat, s-au distanțat, chiar dacă stau umăr la umăr; s-au înstrăinat chiar dacă sunt frați și locuiesc pe același metru pătrat. Uimit, îi privești cum aproape fiecare se cufundă în magia propriului său ecran și de acolo nu mai poți deduce nimic.
Joacă!?… Conversație!?… Lecții!?… Hoinăreală!?… Nimeni nu mai poate ști, căci pe fețele lor nu mai poți citi nimic, doar chipuri robotizate, fără reacții, fără trăiri, fără a deconspira măcar o frântură din ceea ce trăiesc.
Privind în oglinda timpului, fereastra ne dezvăluie mai multe. Abimelec îi vede pe Isaac și pe Rebeca jucându-se, doi oameni maturi, căsătoriți – deci serioși. Probabil chipurile lor erau mai frumoase zugrăvite cu zâmbete; atmosfera era mai veselă ornată cu râsul lor, iar mesajul pentru vecini și nevecini, profund și puternic, rostea că ei se iubesc, că unul aparține celuilalt, că sunt o familie și că Dumnezeu este membru în familia lor.
Privind mai profund, constatăm că joaca e o treabă serioasă, o treabă pentru oameni mari, un mesaj profund despre cine ești și cu cine ești. Este timpul să reînvățăm joaca. Este timpul ca oamenii maturi să se joace serios. Este timpul ca joaca să trimită mesaje pentru lume și lecții pentru copii.
Jucați-vă azi ca să se știe că vă iubiți! Abimelecii să știe că sunteți un singur trup și că aparțineți unul celuilalt și amândoi lui Dumnezeu.
autor: Nicușor Hostiuc
