Căci Eu îl cunosc și știu că are să poruncească fiilor lui și casei lui după el să țină Calea Domnului, făcând ce este drept și bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească față de Avraam ce i-a făgăduit.
Geneza 18:19
Ascultă ediția audio aici.
Dumnezeu face apel la toți părinții să-și conducă pe calea Domnului copiii. Există o realitate: părinții nu-și pot îndruma copiii la fiecare pas, dar pot să-i îndrepte în direcția bună. Noi ne ajutăm copiii să își modeleze caracterul, insuflându-le valorile morale după care să trăiască, inclusiv în cele mai potrivnice circumstanțe. Trebuie să-i învățăm pe copii despre onoarea de a-I aparține Împăratului împăraților, instruindu-i să se poarte ca niște prinți și prințese care așteaptă intrarea în împărăție, într-o zi.
Trebuie să deprindem arta întoarcerii inimii copiilor noștri către Împărăția cerească, pentru a avea o motivație mai puternică de a rezista ispitelor acestei lumi. Trebuie să insuflăm în inima copiilor noștri principiile eterne ale cerului, repetându-le din nou și din nou că cetățenia lor este în ceruri, acolo unde trăiește Isus. Caracterul este singurul lucru pe care îl vor lua cu ei la cer.
În Franța, Ludovic al XVI-lea a fost detronat și aruncat în închisoare. Fiul lui, micul prinț, a fost expus la toate lucrurile josnice și murdare imaginabile. Temnicerii foloseau un limbaj obscen și metode crude de a-l înjosi, încercând să îl silească să își modeleze viața în concordanță cu aceste influențe. Dar el nu s-a lăsat pradă acestor ispite. Când a fost întrebat de ce nu se bucură de toate distracțiile care îi erau oferite, răspunsul lui simplu, dar ferm a fost: „Nu pot face ce-mi ceri! Am fost născut să fiu rege.”
Părinților, noi toți călătorim spre Împărăția cerească – prinți și prințese pentru Împărăția lui Dumnezeu. Fie ca Regele regilor să continue să ne furnizeze putere în timp ce ne îndeplinim cu credincioșie datoria de părinte!
Dumnezeule Tată, Îți mulțumim pentru binecuvântarea vieții de părinte! Învață-ne cum să ne facem datoria! Ajută-ne să ne învățăm copiii să rămână pe calea Ta chiar și în cele mai vitrege împrejurări!
autor: Naphtaly Dorzilme