PEPINIERA CAMPIONILOR

Am auzit glasul Domnului întrebând: „Pe cine să trimit și cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!”
Isaia 6:8

Ascultă ediția audio aici.

Când citim lista personajelor biblice prezentate în Evrei 11 suntem impresionați de acești campioni ai credinței. Dar de unde au apărut ei? S-au născut cu aceste trăsături ale credinței sau au crescut treptat în experiența biruinței spirituale?

De fapt, fiecare campion al credinței se formează în mijlocul unei familii. Și ei au fost copii care s-au jucat, au râs sau au plâns în brațele părinților lor, au auzit sfaturile celor mai mari și au învățat să asculte de ele.

Putem observa că există câteva trăsături comune ale campionilor credinței, iar acestea se pot forma în mijlocul familiei. În primul rând, a-i călăuzi pe copii să cunoască vocea lui Dumnezeu și să asculte de Cuvântul Său le va oferi o cheie vitală pentru a deveni campioni pentru El. Deoarece cuvântul rostit de Dumnezeu în inimă este întotdeauna confirmat în Cuvântul Său scris, primul nostru pas este să-i învățăm Cuvântul Său.

În al doilea rând, campionii lui Dumnezeu au fost învățați să creadă în făgăduințele Sale și să se lase călăuziți de El. Deși nu căzuse niciodată ploaie pe pământ în istoria omenirii, Noe a crezut că Dumnezeu va trimite un potop și a construit o arcă. Deși era fără copii la o sută de ani, Avraam a crezut că Dumnezeu îl va face tatăl multor națiuni. Datorită credinței lor neclintite, Dumnezeu a obținut victorii impresionante prin fiecare dintre ei.

În al treilea rând, părinții care doresc să crească niște campioni ai credinței vor cere ungerea zilnică a Duhului Sfânt pentru copiii lor. Duhul lui Dumnezeu poate sensibiliza inima și călăuzi mintea pentru a determina biruința spirituală.

În al patrulea rând, campionii credinței au învățat să-I aducă toată onoarea lui Dumnezeu, și nu faptelor lor. În Apocalipsa 4:9-11, apostolul Ioan a văzut că, atunci când Îi dau slavă lui Dumnezeu, cei douăzeci și patru de bătrâni cad înaintea lui Isus și I se închină. Fiecare dintre copiii noștri va putea crește în familia noastră învățând să-I aducă glorie și onoare numelui lui Dumnezeu.

Astăzi, familia ta poate fi pepiniera pentru viitorii campioni ai credinței.

autor: Valentin Filimon

Învățând să fim mai buni
Învățând să fim mai buni
Devoționalul principal al anului 2023 este scris de profesori, de pastori și de elevi din România,, care au gustat bunătatea lui Dumnezeu în familie și în sistemul adventist de educație. În fiecare dimineață, suntem invitați să îmbrățișăm umilința, răbdarea, dragostea și împreuna-simțire. În Hristos, putem învăța să fim buni unii cu alții. Până la urmă, aceasta este limba cerului!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor