UN TIMP DE VINDECARE – IERTAREA

„Așa să vorbiți lui Iosif: «O, iartă nelegiuirea fraților tăi și păcatul lor, căci ți-au făcut rău!» Iartă acum păcatul robilor Dumnezeului tatălui tău!” Iosif a plâns când a auzit cuvintele acestea.
Geneza 50:17

Ascultă ediția audio aici.

 

Spiritul și atitudinea iertătoare a lui Iosif pot fi o lecție pentru fiecare creștin de astăzi, pentru că în privința iertării Iosif este un prototip al Domnului Isus.

Iertarea înseamnă să porți consecințele răului săvârșit de o altă persoană și să-l lași pe cel care a făcut răul să plece liber. Un proverb spune că adevărata iertare este mireasma plăcută pe care o floare o lasă pe călcâiul celui care a strivit-o. Tocmai de aceea, pentru fiecare dintre noi, iertarea este un medicament de mare importanță.

Nu este ușor să ierți, dar este sănătos. Poți gândi procesul iertării în următorii pași:

Procesează durerea și identifică orice sentiment negativ de amărăciune și de mânie care ar putea avea un efect paralizant în viața ta. Hotărăște-te dacă vrei cu adevărat să fii eliberat de aceste emoții negative. Aceasta este o alegere! Apoi, spune-i lui Dumnezeu că îi predai Lui toate durerile tale. Trebuie să te rogi cu hotărâre Domnului spunându-I: Am hotărât că vreau să mă eliberez de resentimente și de amintirile neplăcute legate de cei care mi-au făcut rău și să merg mai departe cu Tine. Aleg să iert. Aceasta este alegerea mea. În final, ai curaj să exprimi plin de credință alegerea pe care ai făcut-o: „L-am iertat/am iertat-o. Sunt liber! Mulțumesc, Doamne, pentru libertatea Ta și pentru că rezolvi lucrurile la timpul Tău și în felul Tău.”

Când are loc procesul de iertare, nu înseamnă că ceea ce mi s-a întâmplat a fost corect sau justificat; iertarea noastră nu poate anula gravitatea faptei. Doar că atunci când alegem să iertăm, noi separăm omul care a greșit de fapta sa. Chiar dacă unele consecințe vor rămâne pentru totdeauna, eu aleg să nu îi mai acuz. Îi iert. Las ca trecutul să rămână trecut. Aceasta înseamnă că aleg să nu mai vreau să mă răzbun sau să plătesc cu aceeași monedă. Dovedesc milă. Trec de la captivitate emoțională la eliberare.

Adu-ți aminte, azi, de iertarea desăvârșită pe care ai primit-o de la Isus și oferă iertare cu toată inima!      

autor: Ioan Orban

Învățând să fim mai buni
Învățând să fim mai buni
Devoționalul principal al anului 2023 este scris de profesori, de pastori și de elevi din România,, care au gustat bunătatea lui Dumnezeu în familie și în sistemul adventist de educație. În fiecare dimineață, suntem invitați să îmbrățișăm umilința, răbdarea, dragostea și împreuna-simțire. În Hristos, putem învăța să fim buni unii cu alții. Până la urmă, aceasta este limba cerului!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor