Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii, prin ea, au găzduit, fără să știe, pe îngeri.
Evrei 13:2
Ascultă ediția audio aici.
Atunci când auzim de vreo moștenire, cei mai mulți dintre noi se gândesc la bani, bunuri materiale sau proprietăți. Dar fiecare dintre noi moștenim de la părinți mult mai multe valori decât cele materiale. La rândul nostru, suntem conștienți că putem lăsa copiilor noștri o comoară care nu poate fi evaluată în bani, dar fără de care copiii noștri ar fi săraci.
Printre valorile care astăzi sunt în pericol aproape de a fi pierdute se află și ospitalitatea. Dacă nu de mult era o bucurie să împarți cu cineva acasă la tine căldura unui cămin și o bucată de pâine, iar Domnul înmulțea de fiecare dată ce era pe masă, astăzi ne găsim atâtea motive sofisticate să nu mai împărtășim această bucurie, deși, în multe privințe, avem mai mult acum decât atunci. A devenit oare viața noastră atât de complicată încât nu mai este loc în ea pentru bucuriile simple de demult, pentru valorile autentice ale experienței creștine, între care ospitalitatea a fost întotdeauna la loc de cinste?
Printre amintirile frumoase pe care soția mea le-a adus din căminul părinților ei se află și aceea a atmosferei speciale pe care o aducea prezența oaspeților. Ducând mai departe această moștenire, a inspirat în copilul nostru bucuria de a avea aproape mereu, în Sabat, pe cineva invitat la masă. De mic își alegea invitații și se bucura cu toată sinceritatea de prezența lor. Pentru inima lui de copil, era ca și când niște îngeri ne-ar fi făcut o vizită. Astfel a devenit mai sociabil, a învățat să dăruiască și și-a făcut mulți prieteni. Așa că tot noi ne simțim cei binecuvântați.
,,Cei care se închid în ei înșiși și care nu vor să primească oaspeți pierd multe binecuvântări” (Ellen G. White, Căminul adventist, p. 447).
Primirea de oaspeți poate fi uitată, peste generații, dacă nu este cultivată. Iar primii care pierd sunt cei care nu mai au ușa deschisă ca altădată.
Voi pe cine vreți să invitați la masă în Sabatul următor?
autor: Beniamin Anca
