Tu-mi dai mai multă bucurie în inima mea decât au ei când li se înmulțește rodul grâului și al vinului.
Psalmii 4:7
Ascultă ediția audio aici.
Psalmul 4 reușește să așeze în antiteză adevăruri care nu expiră niciodată. Scris acum 3.000 de ani, uimește prin relevanța sa pentru o lume materialistă, care înlănțuie individul de „aici și acum”. Se pare că în ciuda schimbărilor vaste din lumea noastră, sufletul omenesc a rămas la fel de ușor de corupt de făgăduința unei vieți fără griji cum a fost pe timpul lui David. A avea „aici și acum” reprezintă pentru oameni o bucurie și o satisfacție. Nu cred că este ceva rău să te bucuri de cele necesare acestei vieți. Dar dacă pentru tine aceasta înseamnă tot sau constituie idealul care îți consumă cea mai mare parte a timpului, atunci „iubești deșertăciunea și umbli după minciuni”. Adâncul sufletului tău va fi mereu nesatisfăcut și însetat. Te va împinge să dobândești și mai mult „aici și acum”. De fapt, nu te vei opri din a căuta liniștea și fericirea decât în mormânt.
Există o altă cale pe care vrăjmașul sufletelor a avut grijă să o ascundă departe de ochii tăi și care în vârtejul mincinos al lumii pare ceva de neimaginat: „Tu-mi dai mai multă bucurie în inima mea, decât au ei când li se înmulțește …”, și aici poți continua cu tot ce se poate înmulți în lumea aceasta.
Ce înseamnă să ai această bucurie? Te invit să privim la bucuria unui om înstărit, dar care nu se desfăta în ce avea „aici și acum”: „Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut-o și s-a bucurat” (Ioan 8:56). Realitatea în jurul căreia gravita viața acestui om era făgăduința venirii lui Hristos pentru a salva lumea. Știa că face parte din acest mega-plan întins pe milenii. Și-a înțeles menirea, și-a ocupat rolul formidabil de a fi tatăl credincioșilor, și Dumnezeu l-a onorat arătându-i ceea ce dorea să vadă, biruința Seminței care urma să vină, iar aceasta i-a produs o bucurie și o împlinire de nedescris.
Astăzi trebuie să vorbim și despre noi. Unde este ancorată viața noastră, ce ne absoarbe atenția și care este rostul faptului că trăim? Dumnezeu ne cheamă și pe noi să ne ocupăm de părticica noastră, să ne asumăm locul și menirea în planul lui Dumnezeu. Mare este bucuria aceluia care a găsit-o. Restul se află în plan secundar.
autor: Palffi Miklos
