Când l-a văzut, i s-a făcut milă de el. S-a apropiat de i-a legat rănile și a turnat peste ele untdelemn și vin; … l-a dus la un han și a îngrijit de el.
Luca 10:33,34
Ascultă ediția audio aici.
Ziua se înclina spre apus. Familia se întorcea de la o plimbare dintr-o localitate învecinată. Amurgul parcă mângâia finalul unei zile relaxante. Și, ca în filme, trebuia să intervină și neprevăzutul. Pe marginea drumului ce șerpuia pe lângă un petic de fâneață, cineva încerca să mențină viața într-un trup inert. S-au oprit, iar instinctul a făcut-o să reacționeze, un reflex dictat de meserie și de omenie. Persoana ce îngenunchease lângă tânăr era un om al pământului, coborând și el spre apusul vieții.
S-a apropiat și a întrebat: „Mai poți sau continui eu?” Omul și-a șters sudoarea de pe frunte și i-a cedat locul. Și astfel, a continuat resuscitarea începută de omul nostru. Au sunat la ambulanță și, părând că trece o veșnicie, au susținut firicelul de viață.
A sosit ambulanța. Între timp, tânărul, un băiat de 23 de ani, începe să dea semne de viață. A fost preluat de cei autorizați și specializați și dus la spital. Pe marginea drumului au rămas în urmă trei persoane cu bucuria reușitei în domeniul cel mai delicat și mai fragil: viața.
Am povestit un caz real ca o pledoarie pentru cel puțin două aspecte: Ce bine că Duhul Domnului nu S-a retras de la oameni. Că mai sunt semeni care știu să zăbovească pentru a-l ajuta pe cel căzut.
Ca în viața fizică, sunt situații de urgență și în viața spirituală. Pe drumurile vieții întâlnim persoane epuizate, căzute, inconștiente. Cel mai simplu, dar cel mai neproductiv este să trecem pe alături, precum preotul sau levitul, sperând să intervină alții sau îngerii, uitând că uneori o vorbă bună, un zâmbet, o mână prietenoasă pot fi uleiul care alină rana. Nu costă decât un pic de zăbavă!
„Mulți, foarte mulți, au slăbit și și-au pierdut curajul în marea bătălie a vieții; un cuvânt de amabilă îmbărbătare i-ar întări ca să biruie. Niciodată să nu trecem pe lângă un suflet suferind fără a căuta să-i dăm mângâierea cu care suntem mângâiați de Dumnezeu” (Viața lui Iisus, p. 504).
autor: Raluca Becea
