EȘTI PROPRIETATEA LUI!

Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți, dar, pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.
1 Corinteni 6:20

Ascultă ediția audio aici.

Te gândești adesea la faptul că tu nu îți aparții, ci că ești proprietatea Cuiva? Cu siguranță ai avut ocazia să vezi gospodării, ateliere, birouri sau stiluri de viață dezordonate. Ce ai simțit când ai văzut acel ,,peisaj”? Dacă nu mai simțim nimic atunci când în jurul nostru e dezordine, înseamnă că ne-am complăcut deja în ea, iar asta poate indica și faptul că ne-am depărtat de Model!

Cu ceva ani în urmă, după puțin timp de la absolvirea facultății, activitatea mea zilnică s-a intensificat foarte mult. Nu a trecut mult timp, iar biroul meu a devenit un loc aglomerat, cu documente, cărți și multe alte lucruri mărunte și înghesuite în jurul meu. Simțeam că mă sufoc, simțeam că nu e bine să fie așa.

Acela a fost momentul în care mi-am amintit că Biblia Îl descrie pe Dumnezeu ca fiind un Dumnezeu al ordinii. Așa că mi-am luat timp și am reflectat la acest lucru, apoi am trecut la acțiune. Am început cu biroul, apoi cu dulapul meu de haine, continuând cu calculatorul și planurile din agenda mea zilnică. Am simplificat totul, iar în scurt timp am realizat un lucru extraordinar, am descoperit o altă fațetă a vieții. Acum, spre deosebire de ce era înainte, pe birou sau în dulap, totul era mult mai organizat și arăta foarte bine, iar asta m-a motivat și mai tare. Fiecare lucru pe care îl făceam acum în mod ordonat îmi aducea o satisfacție aparte.

Ei bine, s-a plătit un preț pentru noi, suntem încurajați în a ordona partea fizică, dar și cea sufletească, iar această schimbare va aduce cinste Răscumpărătorului nostru.

Ignorarea curățeniei exterioare poate duce la boli și suferințe, iar ignorarea curățeniei interioare poate duce la pierderea vieții veșnice.

Ce ar fi ca, începând de astăzi, să faci o probă – timp de o săptămână să-ți simplifici și să-ți păstrezi lucrurile la locul lor. Dacă vei fi un om ordonat și organizat, asta îți poate salva chiar și viața! Încearcă! Nu o să regreți!

autor: Petrică Cătinean

Armoniile vieții sănătoase
Armoniile vieții sănătoase
Sănătatea noastră este un dar de care suntem responsabili. Este un privilegiu, dar este și o luptă pe care trebuie să o dăm în fiecare zi cu acele obiceiuri care nu ne îngăduie să ne bucurăm de viața fericită pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru noi. Dacă vrei cu adevărat să fii sănătos, te așteptăm alături de noi în această călătorie de 366 de zile! Ne dorim ca, la final, viața ta să fie la fel de fericită cum a fost a paraliticului de la Betesda!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor