PLATA MISIUNII

Vindecați pe bolnavi, înviați pe morți, curățiți pe leproși, scoateți afară dracii! Fără plată ați primit, fără plată să dați!
Matei 10:8  

Ascultă ediția audio aici.

Ca adventiști de ziua a șaptea știm că misiunea noastră este de a duce vestea bună a Evangheliei până la marginile pământului. Aceasta include și mesajul de sănătate primit prima dată prin Ellen White. Bineînțeles că nu ne așteptăm să primim o plată financiară pentru ceea ce facem, dar câteodată parcă ne așteptăm la o recunoaștere publică a ceea ce am făcut sau poate un cuvânt de mulțumire de la cel pe care l-am ajutat sau măcar satisfacția că persoana influențată și-a schimbat viața. Și când după eforturi intense nu primim nimic în schimb, ba mai mult, este clar că eforturile noastre au fost în zadar, ne descurajăm și inițial reducem timpul petrecut în misiune, pentru ca mai apoi să renunțăm complet. Poate încercăm să schimbăm strategia, să descoperim alte modalități de a spune despre Dumnezeu, dar într-un final renunțăm pentru că nu vedem niciun rezultat. Cum să facem misiune dacă nu avem rezultate?

Dacă analizăm cu atenție exemplul de misiune al lui Isus, descoperim că în timpul vieții Lui de pe pământ nu a avut nicio recunoaștere a lucrării Sale: nu a obținut bani (nu avea unde să Își plece capul), nici recunoștință (a fost trădat chiar de cei mai apropiați), nici prietenie (când a avut cea mai mare nevoie, toți L-au părăsit), nu a văzut o biserică construită și nici o pocăință masivă a poporului Israel. Aparent, toată misiunea lui timp de trei ani a fost fără un rezultat clar.

Nu știu de ce noi avem impresia că suntem mai buni decât El. Dacă oamenii cărora le spunem despre Evanghelie nu vin la biserică sau dacă nu vedem o schimbare în viața lor, ne descurajăm și renunțăm. Pavel spune că este datoria noastră să vestim Evanghelia chiar și „de silă” (1 Corinteni 9:17,18), indiferent de rezultate, pentru că răsplata noastră va fi în ceruri.

Hotărăște-te astăzi să spui unei persoane o modalitate simplă prin care să devină mai sănătoasă din punct de vedere fizic.

autor: Oana Sîrbu

Armoniile vieții sănătoase
Armoniile vieții sănătoase
Sănătatea noastră este un dar de care suntem responsabili. Este un privilegiu, dar este și o luptă pe care trebuie să o dăm în fiecare zi cu acele obiceiuri care nu ne îngăduie să ne bucurăm de viața fericită pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru noi. Dacă vrei cu adevărat să fii sănătos, te așteptăm alături de noi în această călătorie de 366 de zile! Ne dorim ca, la final, viața ta să fie la fel de fericită cum a fost a paraliticului de la Betesda!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video