DISCERNĂMÂNT SPIRITUAL

Oamenii erau uimiți de învățătura Lui; căci îi învăța ca unul care are putere, nu cum îi învățau cărturarii.
Marcu 1:22 

Ascultă ediția audio aici.

În istoria lumii noastre au apărut tot felul de învățături, unele păstrate până azi. Una dintre acestea este teoria panteistă, prin care Dumnezeu este în natură, în aer, în apă, cu existența înăuntrul corpului uman, care Îl micșorează pe Dumnezeu în ce privește caracterul Său adevărat și Îl împrăștie prin tot universul; de fapt, Îl reduce la nimic și Îl plasează în afara universului, „lovind în centrul sanctuarului din cer și al actului de curățire prin lucrarea personală a Domnului Hristos ca Mare-Preot” (Review and Herald, 7 ianuarie 1907).

Astăzi, omenirea este din ce în ce mai invadată de materiale de dezvoltare personală, prin media, cu îndemnuri ca: ,,Ascultă-ți corpul, urmează-ți simțămintele, stai tu împreună cu tineˮ sau ,,Intră în interiorul tău și bucură-te de această evoluție: bucuria este în interiorul tăuˮ. Este aceeași doctrină predicată în Eden de către cel ce se deghizase în șarpe în fața Evei, apoi de-a lungul timpului, în diferite alte forme.

Evrei 1:1,2 spune: „După ce a vorbit în vechime părinților noștri prin proroci în multe rânduri și multe chipuri, Dumnezeu, la sfârșitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul.” ,,Oamenii ascultau cuvintele pline de har, dar atât de clare și de simple, încât erau ca un balsam pentru sufletele lor. Vindecarea dată de mâna Lui dumnezeiască aducea voie bună și viață… În ziua aceea li s-a părut că s-a coborât cerul pe pământ” (Viața lui Iisus, p. 365).

O altă latură a doctrinei fericirii de azi este acumularea. Biblia ne spune că este mai ferice să dai decât să primești (Faptele 20:35). „Egoismul și satisfacerea gusturilor necurate au adus în lume păcatul și mizeria, unul din cauza excesului, iar altul, din cauza lipsei. Dacă oamenii de azi ar fi simpli în obiceiurile lor, trăind în armonie cu legile naturii, ar fi mai puține nevoi închipuite și mai multe ocazii de a lucra după voia lui Dumnezeu” (Viața lui Iisus, p. 367).

Să-I cerem Domnului vigilență și discernământ pentru a deosebi adevărul de rătăcire.

autor: Adriana Dinu

Armoniile vieții sănătoase
Armoniile vieții sănătoase
Sănătatea noastră este un dar de care suntem responsabili. Este un privilegiu, dar este și o luptă pe care trebuie să o dăm în fiecare zi cu acele obiceiuri care nu ne îngăduie să ne bucurăm de viața fericită pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru noi. Dacă vrei cu adevărat să fii sănătos, te așteptăm alături de noi în această călătorie de 366 de zile! Ne dorim ca, la final, viața ta să fie la fel de fericită cum a fost a paraliticului de la Betesda!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor