Când trecea, Isus a văzut pe un orb din naștere. Ucenicii Lui L-au întrebat: „Învățătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?”
Ioan 9:1,2
Ascultă ediția audio aici.
Vă invit să ne imaginăm scena: Isus împreună cu ucenicii pleacă din templu, dar Isus încă rămâne înconjurat de un grup impresionant de oameni. Brusc, privirea Lui trece dincolo de ucenicii care-L înconjurau, dincolo de oamenii ce zăboveau în jur din interes sincer ori meschin și se oprește asupra unui om simplu, orb, om care, cel mai probabil, nici măcar nu stătea în picioare. Însă Isus nu apucă să spună nimic, fiindcă ucenicii, chiar dacă nu făcuseră ei gestul inițial de a-l băga în seamă pe sărman, deschid acum dialogul, încercând să compenseze parcă ignoranța arătată. Dar întrebarea lor nu are nimic de-a face nici cu pacientul, nici cu marele Medic. Ucenicii folosesc momentul pentru a-și satisface ei înșiși o curiozitate ori o dilemă teologică mai veche: „Cine oare a păcătuit? El sau părinții?” Nimeni nu simte durerea omului, întunericul din sufletul lui, nimănui nu-i pasă că Isus ar putea trece mai departe, iar cel cu „abilități speciale” să rămână în continuare cu certificat de handicap.
Marele Învățător nu-i ceartă, ci face ce știe El că e cel mai bine: folosește ce i Se dă și schimbă răul în bine, boala în sănătate, disperarea în credință. Isus oferă pe loc răspunsul la (poate) cea mai grea întrebare de pe acest pământ: De ce, Doamne!? De ce, Doamne, m-am îmbolnăvit acum? De ce mă doare, de ce eu, de ce copilul meu, de ce s-a întâmplat să nu aud, să nu văd, să nu pot…? Iată de ce: pentru ca Dumnezeu să îți arate ție, să arate lumii întregi și universului puterea și slava Sa!
„Un caracter creștin a ajuns desăvârșit când impulsul de a-i ajuta și binecuvânta pe alții izvorăște mereu dinăuntru. Nu vom avea nevoie să fim rugați să simțim cu nevoile altora. Va fi la fel de natural pentru noi să slujim săracilor și suferinzilor cum era pentru Hristos să meargă peste tot făcând bine” (Parabolele Domnului Hristos, p. 384).
Dumnezeu să ne ajute ca astăzi să vedem în jurul nostru oamenii care au nevoie de noi, iar impulsul de a-i ajuta cu adevărat să izvorască din inima noastră ca din inima Lui!
autor: Adalbert Ghejan
