Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, și El va lucra.
Psalmii 37:5
Ascultă ediția audio aici.
Când am primit solicitarea de a participa la realizarea acestui devoțional, mă aflam la spital, cu mama mea, în vederea unei intervenții chirurgicale. Am căutat versetul și am vrut să văd ce vrea Dumnezeu să îmi spună mie, în primul rând, care este mesajul pentru mine în acea situație, și am aflat că El dorește să îmi încredințez „povara”, sau „îngrijorarea” în mâna Sa, și El mă va sprijini.
Nu știu cu ce problemă te confrunți astăzi când citești acest devoțional. La fel cum pentru mine a fost o provocare și în același timp o asigurare că El va lucra, sper să fie și pentru tine un mesaj de încurajare.
De ce a fost o provocare? Pentru că în cartea Divina vindecare Ellen White spune că „mulți dintre cei care mărturisesc că sunt urmași ai lui Hristos au o inimă tulburată, neliniștită, pentru că se tem să se lase în grija lui Dumnezeu. Ei nu I se predau în întregime, deoarece se feresc de consecințele pe care le presupune o asemenea predare. Dar nu vor putea găsi pacea dacă nu se vor preda în felul acesta” (Divina vindecare, p. 480).
Și în același timp a fost o încurajare, pentru că, deși „îngrijorarea este oarbă și nu poate vedea viitorul, Isus vede sfârșitul de la început. În orice dificultate, El are o cale pregătită pentru a aduce ușurare” (Divina vindecare, p. 481).
Și ca să revin la situația cu care am început, da, operația a decurs bine, în ciuda riscurilor legate de vârsta înaintată a mamei mele. Povara nu a fost îndepărtată, nici îngrijorarea nu a dispărut, dar am fost sprijinită, susținută, și Dumnezeu nu a lăsat să mă clatin.
„Tatăl nostru ceresc are o mie de căi prin care ne poate purta de grijă, căi despre care nu știm nimic. Aceia care acceptă principiul fundamental de a face din slujirea lui Dumnezeu o datorie supremă vor vedea încurcăturile dispărând și o potecă netedă înaintea picioarelor lor” (Divina vindecare, p. 481).
autor: Camelia Soponariu
