ACEST ISUS

Orbii își capătă vederea, șchiopii umblă, leproșii sunt curățiți, surzii aud, morții învie și săracilor li se propovăduiește Evanghelia.
Matei 11:5

Ascultă ediția audio aici.

Trăim într-o lume care și-a ales un alt stăpân în locul Creatorului. În această lume, noi suntem prizonierii păcatului, ai bolii și ai morții. Chiar dacă am primit făgăduința mântuirii, parcă așteptarea este prea lungă. La fel ca Ioan Botezătorul în închisoare, avem timp suficient să ne gândim că a doua venire mai degrabă întârzie. Și chiar dacă Cuvântul lui Dumnezeu și evenimentele care se succed cu repeziciune în jurul nostru ne vestesc iminența revenirii Lui, parcă nu e încă momentul să ne ridicăm privirile spre ceruri, de unde trebuie să se arate norul cel alb.

Răspunsul pe care Isus îl are pregătit pentru Ioan trebuie să ne înflăcăreze și pe noi astăzi. Limbajul folosit este preluat din cartea lui Isaia (Isaia 35:5,6; 61:1) și evidențiază mântuirea lui Dumnezeu și-L identifică pe Isus cu Acela despre care Isaia a profetizat că urmează să vină.

După ce Și-a încheiat lucrarea pe pământ, Domnul Hristos „S-a înălțat la cer, și un nor L-a ascuns din ochii lor”. Dar „Acest Isus, care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru, va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer” (Faptele 1:9,11). „Acest Isus” a însemnat atât de mult pentru ucenicii care au stat trei ani și jumătate lângă El! Care „Acest Isus” am putea întreba noi azi?

„Acest Isus” care a slujit locuitorilor Ierusalimului, „Acest Isus” care a redat orbilor vederea și surzilor auzul, „Acest Isus” care i-a vindecat pe șchiopi și i-a curățit pe leproși, „Acest Isus” care i-a înviat pe morți, „Acest Isus” care a predicat Evanghelia pe dealurile din Galileea, „Acest Isus” care a fost crucificat și apoi a înviat, „Acest Isus” care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat, „Acest Isus” care, ca Mare-Preot în ceruri, are milă de slăbiciunile noastre, „Acest Isus” va reveni la fel cum a mers la cer.

„Acest Isus” a promis: „Şi după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi” (Ioan 14:3).

Doamne, Te rog, dă-mi Duhul Tău, ca să-L vestesc și altora pe „Acest Isus”!

 

autor: Horațiu Indreiu

Armoniile vieții sănătoase
Armoniile vieții sănătoase
Sănătatea noastră este un dar de care suntem responsabili. Este un privilegiu, dar este și o luptă pe care trebuie să o dăm în fiecare zi cu acele obiceiuri care nu ne îngăduie să ne bucurăm de viața fericită pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru noi. Dacă vrei cu adevărat să fii sănătos, te așteptăm alături de noi în această călătorie de 366 de zile! Ne dorim ca, la final, viața ta să fie la fel de fericită cum a fost a paraliticului de la Betesda!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor