DUMNEZEU – CEL MAI BUN PRIETEN

Eu aș alerga la Dumnezeu, lui Dumnezeu I-aș spune necazul meu.
Iov 5:8

Ascultă ediția audio aici.

Viața noastră trece prin suișuri și coborâșuri. Avem parte de momente fericite, dar și de momente de încercări, tristețe, suferință.

Ne uităm în jur și ni se pare că toți ceilalți sunt bine, fără probleme. Totuși, sunt și persoane care trec prin momente de încercări, nu înțeleg ce se întâmplă, își pun întrebări, se frământă, sunt prinși de disperare. Unii reușesc să mascheze problemele cu o față senină, optimistă, dar numai ei știu prin ce trec.

Este posibil ca atunci când ne este greu, să nu reușim să ne controlăm aspectul feței, și astfel apărem îngrijorați, preocupați, chiar suferind. Se întâmplă să apară persoane „binevoitoare” care să ne tot întrebe ce s-a întâmplat, care e problema, uneori chiar atunci când venim la biserică pentru comuniune cu Dumnezeu, pentru liniște.

Fiecare dintre noi ar trebui să facă asemenea lui Iov, să alerge la Dumnezeu cu necazul lui. Dumnezeu ne înțelege și El nu ne va adăuga stres suplimentar, cum ar putea să facă unii oameni cărora le-am expune necazul nostru.

Atunci când alergăm doar la Dumnezeu, mintea ni se liniștește, corpul începe să se relaxeze și putem face față la încercarea prin care trecem. Nu există niciun lucru pe care El să nu-l știe, nicio suferință nu trece peste noi fără ca El să nu o cunoască. Când ne rugăm, corpul va funcționa din nou la parametri normali. Atunci dispar anxietatea, teama, stresul. Începem să vedem soluții pentru probleme, începem să înțelegem că avem un Ajutor deosebit, că nu suntem singuri, că putem să trecem peste acea problemă.

Avându-L pe Dumnezeu prieten, vom putea face față oricărei încercări, oricărei probleme, oricărei situații. El vede lacrimile noastre, aude gemetele de durere, ascultă bătăile repezi ale inimii, înțelege starea de anxietate care ne cuprinde în fața unei probleme. Dar El ne aduce rezolvare și liniște sufletească.

Să alergăm la Dumnezeu cu necazul nostru, și El ne va cuprinde în brațele Lui minunate, unde vom găsi tihnă, încredere și vindecare!

 

autor: Livia Dima

Armoniile vieții sănătoase
Armoniile vieții sănătoase
Sănătatea noastră este un dar de care suntem responsabili. Este un privilegiu, dar este și o luptă pe care trebuie să o dăm în fiecare zi cu acele obiceiuri care nu ne îngăduie să ne bucurăm de viața fericită pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru noi. Dacă vrei cu adevărat să fii sănătos, te așteptăm alături de noi în această călătorie de 366 de zile! Ne dorim ca, la final, viața ta să fie la fel de fericită cum a fost a paraliticului de la Betesda!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor