MOTIVE DE RUGĂCIUNE

Fraților, rugați-vă pentru noi.
1 Tesaloniceni 5:25

Ascultă ediția audio aici.

V-ați gândit vreodată să vă rugați lui Dumnezeu, ca să primiți mai multe motive de rugăciune? Cu ceva vreme în urmă, m-am rugat: „Doamne, dă-mi mai multe motive de rugăciune.” Când m-am rugat astfel, nu știam ce va urma. În definitiv, îmi doream să petrec mai mult timp alături de Isus, Salvatorul meu. Simțeam nevoia să stau mai mult timp cu El. Zilnic pierdeam prea multe minute și ore fără să simt bucuria prezenței Lui.

Și în timp ce am început să mă rog „Doamne, dă-mi mai multe motive de rugăciune!”, am trăit o serie de experiențe interesante. În primul rând am trecut prin mai multe încercări. Iar când vin necazurile, ne rugăm mai mult. Interesant este faptul că deși te doare când ești încercat, cu toate acestea, rugăciunea aduce mângâiere, liniște, încurajare, pace și speranță. Prin rugăciune nu ești singur la necaz. El îți ia mâna ta în mâna Lui, iar alteori, te ia în brațe, ca să te treacă în siguranță prin văile întunecoase și să te așeze iarăși pe înălțimi.

În al doilea rând, am descoperit într-un citat o mare nevoie pe care o aveam de multă vreme și care impunea schimbări radicale în stilul meu de viață. Iată citatul:

„Prin obiceiuri greșite de alimentație, apetitul a devenit stricat. El cere adesea hrană care vatămă sănătatea și provoacă slăbiciune, în loc să aducă tărie. […] Boala și suferința care se întâlnesc la oricare pas se datorează în general greșelilor populare în ce privește alimentația” (Divina vindecare, pp. 218–219).

Ce greu se schimbă obiceiurile greșite de alimentație! Ca să se întâmple, trebuie rugăciune. Multă rugăciune!

Dar de departe cele mai multe motive de rugăciune le-am descoperit atunci când am început să văd lucrurile frumoase din preajma mea: natura pe care El a creat-o, ca să ne bucure și să ne aducă speranță, o zi frumoasă de vară, pentru că a pus atât frumos într-o floricică, într-un ram care se pleacă în adierea vântului sau într-un zâmbet prietenesc. Și tocmai acestea îmi vorbesc despre minunatul meu Dumnezeu, marele Creator și bunul meu Mântuitor! Am atâtea motive să-I mulțumesc!

Nu vrei să ne unim în rugăciune și să-I mulțumim pentru toate lucrurile?

 

autor: Mihaela Neaga

Armoniile vieții sănătoase
Armoniile vieții sănătoase
Sănătatea noastră este un dar de care suntem responsabili. Este un privilegiu, dar este și o luptă pe care trebuie să o dăm în fiecare zi cu acele obiceiuri care nu ne îngăduie să ne bucurăm de viața fericită pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru noi. Dacă vrei cu adevărat să fii sănătos, te așteptăm alături de noi în această călătorie de 366 de zile! Ne dorim ca, la final, viața ta să fie la fel de fericită cum a fost a paraliticului de la Betesda!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor