FIE SPRE BINE, FIE SPRE RĂU

Dar eu am răspuns: „Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n-a intrat vreodată în gura mea.”
Faptele apostolilor 11:8

Ascultă ediția audio aici.

Vedenia lui Petru nu are de-a face cu domeniul gastronomic, dar pleacă de la acesta, pentru ca Dumnezeu să corecteze modul greșit de raportare al ucenicilor la neamuri. Riscul de a deveni sectari ne pândește și pe noi.

Îți este ușor să comunici cu oameni care au o concepție, cultură, religie sau opinie diferită de a ta? Dacă da, înseamnă că deja pui în practică versetul din Faptele apostolilor 11:17: „Deci, dacă Dumnezeu le-a dat același dar ca și nouă, care am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?” Iar dacă nu, te rog să meditezi astăzi asupra acestui lucru și să Îi ceri înțelepciune lui Dumnezeu să poți să îi accepți și să le slujești celor care nu gândesc ca tine, nu se comportă ca tine și poate nu au aceeași culoare a pielii ca tine.

Îmi place cum scrie Ellen White în cartea Divina vindecare, p. 424: „Natura umană este atât de fragilă, atât de neștiutoare, atât de ușor indusă în eroare, încât fiecare dintre noi ar trebui să fie prudent când îl judecă pe altul. Cunoaștem prea puțin care este influența faptelor noastre asupra experienței altora. Ceea ce facem sau ceea ce spunem ne poate părea de mică importanță, pe când, dacă am avea ochii deschiși, ar trebui să vedem că de aceasta depind cele mai importante rezultate, fie spre bine, fie spre rău.”

În aceste vremuri când suntem îndemnați să ne uităm doar la noi și la lucrurile care ne interesează, ar trebui să rupem aceste lanțuri care ne țin legați și să ieșim în întâmpinarea nevoilor fraților noștri, care strigă după ajutorul nostru. Știm că la tot pasul sunt oameni care ne solicită și ar fi bucuroși să aibă un sprijin. În cartea mea preferată, Viața lui Iisus, de aceeași autoare, este un citat care îmi place: „O viață în care faptele se potrivesc cu vorbele, caracterizată prin umilința lui Hristos, este o putere în lumea aceasta.”

Astăzi, când intri în legătură cu vecinii, colegii de muncă sau de școală, oamenii pe care îi întâlnești la supermarket, lasă-i să vadă în tine ceva care este de Sus.

 

autor: Dumitrița Bobină

Armoniile vieții sănătoase
Armoniile vieții sănătoase
Sănătatea noastră este un dar de care suntem responsabili. Este un privilegiu, dar este și o luptă pe care trebuie să o dăm în fiecare zi cu acele obiceiuri care nu ne îngăduie să ne bucurăm de viața fericită pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru noi. Dacă vrei cu adevărat să fii sănătos, te așteptăm alături de noi în această călătorie de 366 de zile! Ne dorim ca, la final, viața ta să fie la fel de fericită cum a fost a paraliticului de la Betesda!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor