Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi și să nu ne plăcem nouă înșine.
Romani 15:1
Ascultă ediția audio aici.
Romanciera britanică Jane Austen e posibil să fi avut în minte acest pasaj când a scris: „O, Doamne, dă-ne dorința să ne gândim cu umilință la noi înșine, să fim severi doar în examinarea propriului comportament, să-i privim pe semenii noștri cu bunăvoință și să judecăm tot ce spun și fac ei cu acea dragoste pe care am dori-o de la ei pentru noi înșine!”
În prima parte a capitolului 15 din Epistola către romani, Pavel face un rezumat al capitolului 14, unde a ridicat problema judecății pe care unii creștini o făceau asupra altor creștini pe baza alimentației și a zilelor de sărbătoare. Identificându-se cu cei puternici în credință, sfatul lui Pavel pentru aceștia este să fie răbdători cu cei slabi în credință. Un creștin trebuie să fie preocupat de binele spiritual al semenilor săi, iar în loc să insistăm asupra drepturilor și părerilor noastre, ar trebui să fim dispuși să le subordonăm bunăstării aproapelui nostru, oricât de slab ar părea el. Din perspectiva lui Pavel, tăria spirituală se descoperă atunci când cauți să placi aproapelui tău, și nu ție însuți.
Trebuie să mărturisim că uneori devenim nerăbdători cu creștinii mai puțin experimentați, cu cei care gândesc diferit de noi, așa cum părinții devin nerăbdători cu copiii lor. Pavel ne-a împărtășit două surse de putere spirituală care ne pot ajuta să devenim răbdători: Cuvântul lui Dumnezeu (Romani 15:4) și rugăciunea (Romani 15:5,6).
În Ioan 17, Isus S-a rugat pentru unitatea bisericii, spre slava lui Dumnezeu (Ioan 17:20-26). Dezbinarea și dezacordul niciodată nu Îl glorifică pe Dumnezeu, ci, din contră, Îi răpesc gloria. Ceea ce Îl glorifică pe Dumnezeu sunt dragostea și bunătatea reciprocă a celor care mărturisesc că sunt urmașii Săi.
Imitând exemplul Domnului Isus Hristos de a fi blânzi și umili, biserica va face trei lucruri: îi va încuraja pe cei slabi în dorința lor de a da slavă lui Dumnezeu, Îl va glorifica pe Dumnezeu și îi va învăța pe credincioși să se accepte unii pe alții.
autor: Daniel Toma