SĂ AI RODUL LA VREMEA LUI

El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care își dă rodul la vremea lui și ale cărui frunze nu se veștejesc: tot ce începe duce la bun sfârșit.
Psalmii 1:3

Ascultă ediția audio aici.

Pentru ca descrierea omului fericit, cel care își găsește plăcerea în Legea Domnului și care cugetă zi și noapte la bogățiile spirituale ale Cuvântului, să fie desăvârșită, psalmistul adaugă o comparație pe care oricine o poate constata în natură și, chiar mai mult, oricine o poate proba.

Este foarte important să știi să alegi unde vrei să crești – lângă un izvor de apă, lângă oamenii slujirii ori în deșertul reprezentat de sfatul celor răi, calea păcatului și a păcătoșilor și locul celor care îi batjocoresc pe alții.

Pentru a fi rod bun și la timp, trebuie semănată o sămânță bună în inimă, iar această sămânță va încolți, va crește și va rodi.

„Este posibil ca sămânța bună a Cuvântului să rămână nevăzută pentru o vreme, ascunsă într-o inimă rece, egoistă și lumească, fără a da niciun semn că a prins rădăcini, dar, după un timp, când inspirația Duhului lui Dumnezeu pătrunde în suflet, sămânța ascunsă încolțește și, în cele din urmă, aduce roade spre slava lui Dumnezeu. În lucrarea pe care o îndeplinim de-a lungul unei vieți întregi, nu știm care dintre faptele noastre vor avea rezultate. Nu ne-a fost dat nouă să stabilim lucrul aceasta. Noi trebuie să ne facem lucrarea și să lăsăm rezultatele în grija lui Dumnezeu. Dimineața, seamănă-ți sămânța și până seara nu lăsa mâna să ți se odihnească, fiindcă nu știi ce va izbuti, aceasta sau aceea sau dacă amândouă sunt deopotrivă de bune. Dumnezeul marelui legământ declară că, atât cât va fi pământul, nu vor înceta semănatul și seceratul! Agricultorul ară și seamănă, având încredere în această făgăduință. Cu aceeași credință trebuie să îndeplinim și lucrarea de semănare spirituală, având încredere în asigurarea lui Dumnezeu: Tot așa și Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea și va împlini planurile Mele. Cel ce umblă plângând când aruncă sămânța se întoarce cu veselie când își strânge snopii” (Parabolele Domnului Hristos, p. 65).

 

autor: Sergiu Turturică

Armoniile vieții sănătoase
Armoniile vieții sănătoase
Sănătatea noastră este un dar de care suntem responsabili. Este un privilegiu, dar este și o luptă pe care trebuie să o dăm în fiecare zi cu acele obiceiuri care nu ne îngăduie să ne bucurăm de viața fericită pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru noi. Dacă vrei cu adevărat să fii sănătos, te așteptăm alături de noi în această călătorie de 366 de zile! Ne dorim ca, la final, viața ta să fie la fel de fericită cum a fost a paraliticului de la Betesda!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor