MIJLOCIREA – CALE SPRE VINDECARE

Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceți rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii.
1 Timotei 2:1

Ascultă ediția audio aici.

Când scriitorul italian Giovanni Papini a reflectat asupra condiției noastre umane, a concluzionat că suntem la fel de muritori și de egali. Spunea de fapt un mare adevăr biblic, pe care nu trebuie să-l uităm niciodată.

Era Sabat dimineață și mă îndreptam spre comunitatea din partea de sud a orașului Bacău. Deși mă grăbeam, semnul rugător al unui preot m-a făcut să opresc. A urcat în mașină salutând respectuos. Mi-a spus că venea de la un bolnav unde împlinise rânduiala din Iacob 5 – ungerea. Era un suflet nobil, deschis și destul de repede am legat o discuție spirituală. Era cu adevărat un om profund. Spunea de exemplu că în viața creștinului cel mai important lucru este creșterea în asemănarea cu Hristos.

Când am oprit, aveam simțământul că ne-a folosit să călătorim împreună. Înainte de a coborî, ca un gest de mulțumire, a scos un carnețel din buzunar să-mi noteze numele. I l-am spus. Apoi m-a întrebat dacă sunt căsătorit și le-a notat și pe cele ale familiei, cu promisiunea că se va ruga. Mare i-a fost mirarea când, la rândul meu, pregătit să-mi notez, i-am cerut numele cu aceeași promisiune.

În timp ce mă privea nedumerit, i-am amintit că tot acolo, în Iacob 5, unde scrie despre mirungere, mai scrie și „Rugați-vă unii pentru alții ca să fiți vindecați.” A mai stat câteva clipe într-o luptă evidentă cu sine, și apoi a spus apăsat: „Scrie acolo Grigore păcătosul, pentru că și eu am nevoie de rugăciune.”

Indiferent de slujbă, de experiența de viață sau de lungimea ei, un lucru este sigur: avem nevoie de vindecare fizică și spirituală. Aceasta înseamnă că avem nevoie, conform Scripturii, și de mijlocirea celor din jur, iar aceștia au nevoie de a noastră.

Pentru că azi e zi de Sabat, zi de închinare în care te rogi mai mult decât în alte zile, nu uita să te rogi pentru cei care au nevoie de ajutor. În același timp, fii recunoscător pentru mijlocirea celor din jur și mai ales pentru mijlocirea divină!

 

autor: Constantin Iosub

Armoniile vieții sănătoase
Armoniile vieții sănătoase
Sănătatea noastră este un dar de care suntem responsabili. Este un privilegiu, dar este și o luptă pe care trebuie să o dăm în fiecare zi cu acele obiceiuri care nu ne îngăduie să ne bucurăm de viața fericită pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru noi. Dacă vrei cu adevărat să fii sănătos, te așteptăm alături de noi în această călătorie de 366 de zile! Ne dorim ca, la final, viața ta să fie la fel de fericită cum a fost a paraliticului de la Betesda!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor