De aceea, tu să umbli pe calea oamenilor de bine și să ții cărările celor neprihăniți!
Proverbele 2:20
Ascultă ediția audio aici.
Influența oamenilor de care ne înconjurăm este extrem de importantă pentru sănătatea noastră mintală, dar și spirituală. Prietenii, caracterul și obiceiurile acestora ne influențează perspectiva de viață, și mai ales spiritualitatea. De multe ori, alegem să mergem la medic pentru că ne simțim rău sau prezentăm simptome care ne îngrijorează. De obicei, când suntem în acest stadiu, devenim îngrijorați, preocupați, căutăm informații chiar din surse online pentru a găsi răspunsul la întrebările noastre, dar câți dintre noi suntem preocupați cu adevărat de sănătatea noastră spirituală și alegem prietenia oamenilor de bine? Câți dintre noi conștientizăm că legătura noastră cu Dumnezeu ar trebui să primeze? Bineînțeles, asta nu înseamnă că excludem importanța sănătății fizice și mintale, dar preocuparea pentru sufletul nostru ar trebui să fie una dintre cele mai serioase și mai profunde căutări.
Mai mult, îndemnul din cartea Proverbele trebuie gândit și din perspectiva faptului că și noi ar trebui să fim oameni de bine, pentru că inevitabil și noi suntem modele pentru cei din jurul nostru.
Un gând care m-a impresionat profund spune: „Tinerii să facă din Cuvântul lui Dumnezeu hrana minții și a sufletului. Din crucea lui Hristos să facă știința întregii educații, centrul oricărei învățături și al oricărui studiu. Să fie adusă în experiența zilnică, în viața practică. Așa va deveni Mântuitorul pentru tineri un tovarăș zilnic și un prieten. Fiecare gând va fi robit ascultării de Hristos” (Divina vindecare, p. 401). Această educație ne va da discernământul necesar pentru a ne alege ca prieteni oameni la care putem găsi sprijin și viziune sănătoasă. În același timp, ne va ajuta să exercităm o influență de viață spre viață, astfel încât atât sănătatea noastră spirituală, cât și a celor de lângă noi să sporească zi de zi!
Pentru astăzi te provoc să te întrebi dacă ai în viața ta un om sau poate mai mulți care te îndeamnă să umbli pe calea celor neprihăniți și dacă despre tine se poate spune că ești un om de bine, pe urmele căruia și alții pot merge cu încredere!
autor: Naomi-Adina Ciurea