CUVÂNTUL CARE VINDECĂ

Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să știu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare. El Îmi trezește în fiecare dimineață, El Îmi trezește urechea să ascult cum ascultă niște ucenici.
Isaia 50:4

Ascultă ediția audio aici.

În anul 2020, depresia afecta peste 250 de milioane de persoane pe glob. Studiile de specialitate au găsit că cel mai important factor predictiv al depresiei este reprezentat de familia disfuncțională. Persoanele care trăiau în cadrul familiei experiențe marcate de conflict, lipsă a empatiei și a comunicării și absența suportului emoțional erau de trei ori mai predispuse să sufere de depresie comparativ cu persoanele provenite din familii funcționale.

A oferi suport emoțional, empatie și compasiune este foarte important pentru calitatea relațiilor noastre, care, la rândul lor, ne afectează sănătatea și bunăstarea, iar familia reprezintă locul ideal pentru a cultiva aceste valori. Creștini fiind, suntem chemați să ne încurajăm și să ne clădim reciproc atunci când trecem prin experiențe dificile (1 Tesaloniceni 5:11). Felul cum ne-am raportat la semeni este definitoriu la judecata finală (Matei 25:34-43).

Cel mai bun exemplu de încurajare ne este oferit de Însuși Domnul Isus Hristos, a cărui sarcină neîntreruptă a fost să ofere mângâiere și speranță celor bolnavi, asupriți și nevoiași (Matei 11:28). Chiar dacă Domnul Isus era Dumnezeu, El începea fiecare dimineață în comuniune cu Tatăl, care era izvorul infinitei dragoste, pentru a asculta voia Sa și pentru a fi capabil să îndeplinească misiunea de a ridica pe cei doborâți, de a vindeca pe cei bolnavi și de a elibera pe cei captivi în păcat.

Suntem îndemnați să ne plecăm și noi urechea zilnic la învățăturile Bibliei, studiind și rugându-ne pentru ca Dumnezeu să cultive în noi capacitatea de a oferi ajutor celor întristați și suferinzi. O metodă foarte eficientă și la îndemână pentru a ajuta pe cineva în nevoie este să îl ascultăm sincer.

Astăzi planifică-ți timp să asculți și să încurajezi un membru al familiei tale sau un apropiat care trece prin momente dificile. Roagă-te împreună cu persoana respectivă!

 

autor: Vica Grijanovschi

Armoniile vieții sănătoase
Armoniile vieții sănătoase
Sănătatea noastră este un dar de care suntem responsabili. Este un privilegiu, dar este și o luptă pe care trebuie să o dăm în fiecare zi cu acele obiceiuri care nu ne îngăduie să ne bucurăm de viața fericită pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru noi. Dacă vrei cu adevărat să fii sănătos, te așteptăm alături de noi în această călătorie de 366 de zile! Ne dorim ca, la final, viața ta să fie la fel de fericită cum a fost a paraliticului de la Betesda!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video