Întăriți mâinile slăbănogite și întăriți genunchii care se clatină.
Isaia 35:3
Ascultă ediția audio aici.
La prima citire, textul sună dur, poruncitor, împovărător. Dar, în spatele lui, s-ar putea descoperi altceva…
Era aproape de miezul nopții și așteptarea în clădirea rece și neprimitoare a stației de tren era grea pentru cei doi străini la acest sfârșit de decembrie.
Dintr-odată, ușa se deschise violent și năvăliră două mogâldețe jerpelite, înfofolite haotic, îndreptându-se direct către calorifer. Cel mare, în jur de 10 ani, brunețel, cu trăsături nobile ascunse printre zdrențe, îl ridică pe cel mic pe calorifer; apoi sprinten, se așeză în fața lui. Se vedea că nu erau frați. Celălalt, cu pielea albă și obrajii roșii, păstrase trăsăturile delicate ale copilăriei timpurii, în timp ce ochii negri plânși erau cel mai profund abis de foame, epuizare, nesiguranță și deznădejde pe care îl poate avea sufletul unui copil nu mai mare de 6 ani. Cel mare îi așeză mânuțele mici roșii pe calorifer, iar cu cealaltă mână, își scoase fesul și-i șterse lacrimile literalmente înghețate de pe obraji. Șoapta-i calmă, caldă, răsuna în încăperea goală:
– Ai să vezi, oamenii acolo sunt altfel… în tren o să fie cald. Când ajungem acolo, o să fac bani și atunci am să cumpăr două iaurturi din acelea mari și covrigi calzi, muulți…
Apoi scoase din buzunar o jumătate de biscuit și i-l dădu.
Megafonul bubui: „Trenul accelerat va sosi la linia… și va pleca peste trei minute.”
– Ăsta e al nostru, zise brunețelul, mai avem un pic.
Scena atrăsese atenția unuia dintre străini. O zbughi pe ușă. Avea trei minute la dispoziție. La intrarea în gară, era un chioșc „nonstop” ce expunea iaurturi de diferite mărimi, covrigi și multe alte bunătăți. Îi prinse pe micuți când urcau în tren și le dădu sacoșa trei sferturi plină și reuși să întâlnească privirea uimită a celui mai mic căruia îi căzuse din cer un iaurt mare…
Ce se află în spatele imperativului? Un suflet dispus să vadă dincolo de sine, suficient de sensibil încât să înțeleagă tragedia, deznădejdea, neputința, suficient de atent să remarce pe cel neînsemnat ajuns la capătul puterilor. La locul potrivit și momentul potrivit suntem puși în fiecare zi. Doar să vedem. Și dacă vezi, fii delicat!
autor: Stelian Anghel
