RĂDĂCINA VIEȚII

Astfel dar, după cum ați primit pe Hristos Isus, Domnul, așa să și umblați în El, fiind înrădăcinați și zidiți în El, întăriți prin credință, după învățăturile care v-au fost date, și sporind în ea cu mulțumiri către Dumnezeu.
Coloseni: 2:6,7

Ascultă ediția audio aici.

Un student la Teologie a primit ca subiect la un examen să scrie despre atotputernicia lui Dumnezeu și realitatea Diavolului. Avea la dispoziție pentru această temă patru ore. Acel tânăr era deosebit de credincios și a scris cu multă bucurie despre atotputernicia lui Dumnezeu, despre măreția, dragostea, îndurarea Lui, fără să ajungă să scrie tot ce ar fi dorit. Timpul alocat examenului s-a terminat și nu scrisese niciun cuvânt despre realitatea Diavolului. Și-a încheiat lucrarea prin cuvintele: „Pentru Diavol n-am mai avut timp.”

Credincioșii coloseni sunt îndemnați de apostolul Pavel să trăiască prin credința în Isus, făcând numai ceea ce ar fi făcut El și fiind interesați doar de lucrurile care Îi sunt plăcute Lui, ca astfel să nu existe vreo pauză pentru a aduce ofrandă vrăjmașului.

Apostolul prezintă mijloacele prin care creștinii pot trăi o viață de credincioșie în Hristos, ca Diavolul să nu poată avea câștig de cauză. Lista conține patru elemente simple și pline de semnificație: înrădăcinați (în El), zidiți (în El), întăriți în credință, fiind plini de mulțumire. Dacă suntem bine ancorați în învățăturile Scripturii și umblăm întocmai după modelul oferit de Mântuitorul, putem clădi un caracter asemenea Lui.

„Fiecare om care deține cunoașterea adevărului trebuie să se trezească și să se așeze el însuși, cu trupul, sufletul și spiritul sub disciplina lui Dumnezeu. Vrăjmașul este pe urma noastră. Trebuie să fim cu totul treji, să fim în gardă împotriva lui” (Sfaturi pentru biserică, p. 326).

Pentru a întări sau redobândi sănătatea fizică și spirituală, trebuie să luăm în considerare toate învățăturile date prin inspirație divină, să umblăm pe calea trasată de El, deoarece Isus Hristos este tiparul după care trebuie să umble, rădăcina din care trebuie să-și tragă seva și hrana, temelia pe care trebuie să clădească toți aceia care vor să beneficieze de veșnicie.

Învață să umbli cu El pe pământ, ca să poți umbla cu El în veșnicie!

 

autor: Ion Pop

Armoniile vieții sănătoase
Armoniile vieții sănătoase
Sănătatea noastră este un dar de care suntem responsabili. Este un privilegiu, dar este și o luptă pe care trebuie să o dăm în fiecare zi cu acele obiceiuri care nu ne îngăduie să ne bucurăm de viața fericită pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru noi. Dacă vrei cu adevărat să fii sănătos, te așteptăm alături de noi în această călătorie de 366 de zile! Ne dorim ca, la final, viața ta să fie la fel de fericită cum a fost a paraliticului de la Betesda!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor