Le voi ierta nelegiuirile și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele și fărădelegile lor.
Evrei 8:12
Ascultă ediția audio aici.
Iubirea lui Dumnezeu pentru umanitatea căzută este o manifestare particulară a iubirii – o iubire născută din milă, pe care toate ființele umane nu o merită. Mila implică imperfecțiunea obiectului față de care este arătată. Din cauza păcatului a fost pusă în funcțiune mila. Păcatul este obiectul nu al iubirii lui Dumnezeu, ci al mâniei Sale. Totuși El îl iubește pe păcătos și are milă de el. Fiii și fiicele lui Adam care au greșit sunt de fapt copii ai răscumpărării. Prin Fiul Său oferit în dar, Dumnezeu Și-a descoperit față de ei infinita dragoste și milă.
Dumnezeu propune cooperarea cu ființele greșite și slabe pe care le-a creat și cărora le acordă un avantaj. Pe de o parte sunt înțelepciunea infinită, bunătatea, compasiunea, puterea; de cealaltă parte se află slăbiciunea, păcătoșenia, absoluta neajutorare, sărăcia, dependența. (…) Omului i s-a dat privilegiul de a acționa împreună cu Dumnezeu în direcția salvării propriului suflet. El trebuie să-L primească pe Hristos ca Mântuitor personal și să creadă în El. Primirea și credința sunt partea lui din contract. (…) Planul răscumpărării a fost conceput în sfatul dintre Tatăl și Fiul. Apoi Hristos S-a oferit să Își asume răspunderea, în situația în care omul s-ar fi dovedit neascultător. El a promis să facă o ispășire care să reunească toate sufletele credincioase cu Dumnezeu. Cel care își încredințează păcatele acestui Înlocuitor și Garant (…) poate spune împreună cu apostolul: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru, Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești, în locurile cerești” (Efeseni 1:3), „ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăție a harului Său, în bunătatea Lui față de noi în Hristos Isus” (Efeseni 2:7).
În iubirea Sa infinită, Hristos a conceput planul de salvare. Acest plan este pregătit să opereze în favoarea tuturor celor care vor coopera cu Domnul Hristos. În beneficiul acestora, El Se adresează Tatălui: „Nu le ține în socoteală păcatele, ci așază-le asupra Mea! Fii plin de milă cu nelegiuirile, păcatele lor și nu Îți mai aduce aminte niciodată de nelegiuirile lor! Ei au acceptat meritele Mele și au făcut pace cu Mine. (…) Neprihănirea Mea le aparține și, de dragul Meu, fă-le parte de toate binecuvântările spirituale!”
„O soţie şi mamă îşi poate face căminul fericit numai dacă …….”
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist” aici.
Răspunsul se află la pagina 20 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024.