„MAI MULT DECÂT BIRUITORI”

Totuși în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.
Romani 8:37

Ascultă ediția audio aici.

Prin puterea pe care ne-o dă Isus, noi putem fi „mai mult decât biruitori”. Dar noi nu putem produce această putere. O putem primi numai prin Duhul Sfânt. Avem nevoie de o profundă înțelegere a naturii lui Hristos și a tainei iubirii Sale „care întrece orice cunoștință” (Efeseni 3:19). Trebuie să trăim în căldura razelor plăcute ale Soarelui Neprihănirii. Nimic în afară de compasiunea iubitoare a lui Hristos, a harului Său divin, a puterii Sale desăvârșite nu ne poate face capabili să contracarăm vrăjmașul insistent și să înfrângem împotrivirea din propria noastră inimă. Care este puterea noastră? Bucuria Domnului. Să lăsăm iubirea lui Hristos să ne umple inima și apoi vom fi pregătiți să primim puterea pe care El ne-a rezervat-o nouă!

Să-I mulțumim în fiecare zi lui Dumnezeu pentru binecuvântările pe care ni le dă! Dacă agentul uman se va smeri înaintea lui Dumnezeu, (…) înțelegându-și profunda neputință de a împlini lucrarea pe care trebuie să o facă pentru ca sufletul lui să poată fi curățat, dacă el va renunța la neprihănirea proprie, Hristos va rămâne în inima sa. El Își va pune mâna la lucru să creeze o făptură nouă și va continua această lucrare până când omul va deveni complet în El. (…)

Privind la Hristos cu scopul de a deveni asemenea Lui, căutătorul după adevăr vede perfecțiunea principiilor Legii lui Dumnezeu și nu mai este mulțumit cu nimic altceva decât cu această perfecțiune. (…) Dar el este conștient că alături de Răscumpărător se află puterea salvatoare care va obține pentru el victoria în acest conflict. Mântuitorul îl va întări și ajuta, dacă el vine să ceară har și eficiență.

Hristos nu va neglija niciodată misiunea încredințată mâinilor Sale! El îi va insufla ucenicului tenace simțul ticăloșiei, al stării pătate de păcat, al decăderii inimii – inimă asupra căreia El lucrează. Adevăratul pocăit învață inutilitatea importanței de sine. Privind la Hristos, comparându-și propriul caracter defectuos cu caracterul desăvârșit al Mântuitorului, el poate spune doar atât – „Neputând s-aduc nimic;/ Lângă crucea Ta azi pic.”

Când se realizează adevărata unire a celor doi?
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.
Răspunsul se află la pagina 85 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024
În locurile cerești
În locurile cerești
„În locurile cerești” de Ellen White este o carte devoțională care inspiră cititorii să experimenteze zilnic pacea, speranța și bucuria unei relații profunde cu Dumnezeu. Prin gânduri pline de încurajare și promisiuni biblice, cartea ne reamintește că, indiferent de haosul și incertitudinile din lume, Dumnezeu ne oferă siguranța iubirii Sale și privilegiul de a trăi cu mintea și inima îndreptate spre lucrurile cerești. Cu un mesaj relevant pentru vremurile în care trăim, această carte te invită să descoperi o perspectivă cerească asupra vieții și să îți întărești credința, pășind alături de Isus spre o speranță eternă.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor