Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.
Evrei 13:15
Ascultă ediția audio aici.
Avem nevoie să-I aducem laudă și recunoștință lui Dumnezeu nu numai în adunare, ci și în viața de familie. Să facem ca vocea moștenirii Sale să fie auzită enumerând lucrările Domnului! Să vorbim despre bunătatea Lui, să rostim puterea Lui! (…)
Suntem abătuți, foarte abătuți când privim la lume și la ticăloșia ei. Lumea care se declară creștină este învăluită în întunericul care acoperă pământul. Noi suspinăm și plângem din cauza nelegiuirilor care se fac în țară. De ce toate aceste nelegiuiri nu se năpustesc cu violență asupra neprihănirii și adevărului? Pentru că patru îngeri țin cele patru vânturi să nu sufle pe pământ. Dar patimile omenești ating punctul culminant și Duhul Domnului Se retrage de pe pământ. Dacă nu le-ar fi poruncit Dumnezeu îngerilor sfinți să controleze puterile satanice care urmăresc să zdrobească și să distrugă, nu ar mai fi nicio speranță. Vânturile însă sunt încă reținute până când slujitorii lui Dumnezeu vor fi sigilați pe frunte. (…)
În mijlocul întunericului moral, lumina să strălucească în raze distincte, clare! (…) Fiecare om are nevoie să-și întoarcă fața spre lumină ca să o poată reflecta. Avem nevoie să-L lăudăm pe Domnul mai mult decât Îl lăudăm în prezent. Trebuie să arătăm că avem un motiv de bucurie. „Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată” (1 Petru 2:9). Facem noi acest lucru cât putem de bine? Arătăm noi această dragoste în familie, ca Răscumpărătorul nostru să fie onorat și glorificat?
Oricât ar fi de negri norii care învăluie lumea în prezent, există lumină dincolo de ei. La fiecare pas de înaintare ne vom confrunta cu ignoranță, superstiție, întuneric, necredință puternică și sofisticată. Dar credința noastră trebuie să se ridice deasupra tuturor acestora și să vadă curcubeul făgăduinței împrejurul tronului. Trebuie să reflectăm lumina în scris și cu vocea, lăudându-L pe Dumnezeu în fața lumii.
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.
Răspunsul se află la pagina 122 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024.