AȘTEPTĂM PREA PUȚIN

„Facă-vi-se după credința voastră!”
Matei 9:29

Ascultă ediția audio aici.

Credința este mijlocul de conectare a slăbiciunii umane la puterea divină. (…) Trebuie să căutăm să ne întărim credința. Nelegiuirea care abundă să nu ne slăbească nici pentru un singur moment credința și dragostea pentru Dumnezeu sau să ne slăbească încrederea în promisiunile Lui sigure! Altfel, niște furtuni puternice ale ispitei ne vor doborî de pe adevărata temelie. Noi avem o mare lucrare de făcut și ne trebuie o credință mai mare. (…) Prin comuniunea cu Dumnezeu, credința noastră se va întări, iar încercarea credinței noastre s-ar putea dovedi strigătul nostru de triumf.

Este o reală lucrare de făcut în noi. În mod constant noi trebuie să supunem voia noastră voii lui Dumnezeu și calea noastră căii Sale. (…) „Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Corinteni 3:18). Așteptăm prea puțin și primim în funcție de credința noastră. Nu ar trebui să ne ținem de propriile căi, propriile planuri și propriile idei. (…) Păcatele care ne împresoară să fie învinse și obiceiurile rele să fie biruite! Dispozițiile și simțămintele rele să fie dezrădăcinate, iar stările și emoțiile sfinte vor fi aduse în noi de Duhul lui Dumnezeu. (…) Credință, credință vie, trebuie să avem. O credință care lucrează prin dragoste și purifică sufletul. Trebuie să învățăm să aducem toate lucrurile la Domnul cu simplitate și credință fierbinte. Cea mai mare povară pe care o avem de dus în această viață este eul. Dacă nu învățăm în școala lui Hristos să fim blânzi și modești, vom pierde prețioase ocazii și privilegii de a-L cunoaște pe Isus. Sinele este cel mai dificil lucru de gestionat. Când ne descărcăm poverile, să nu uităm să depunem sinele la picioarele lui Isus!

Lasă-te pe mâna lui Isus ca să fii modelat și ajustat de El, ca să poți fi făcut un vas de cinste! Ispitele tale, ideile tale, simțămintele tale, toate trebuie lăsate la piciorul crucii. După aceea sufletul este pregătit să asculte cuvintele de instruire divină. Isus îți va da să bei din apa care curge din râul lui Dumnezeu. Sub influența Duhului, care înmoaie și supune, răceala și apatia ta vor dispărea. Hristos va fi în tine un izvor de apă care va țâșni în viața veșnică.

Care este câmpul vast de lucru pentru cei care vor să lucreze pentru Domnul?
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.

Răspunsul se află la pagina 137 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024

În locurile cerești
În locurile cerești
„În locurile cerești” de Ellen White este o carte devoțională care inspiră cititorii să experimenteze zilnic pacea, speranța și bucuria unei relații profunde cu Dumnezeu. Prin gânduri pline de încurajare și promisiuni biblice, cartea ne reamintește că, indiferent de haosul și incertitudinile din lume, Dumnezeu ne oferă siguranța iubirii Sale și privilegiul de a trăi cu mintea și inima îndreptate spre lucrurile cerești. Cu un mesaj relevant pentru vremurile în care trăim, această carte te invită să descoperi o perspectivă cerească asupra vieții și să îți întărești credința, pășind alături de Isus spre o speranță eternă.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor