Devoțional zilnic

Suntem întotdeauna în mâinile Olarului divin, care ne modelează viața și face din noi vase utile, vase prețioase.

Pentru că există în ceruri un Dumnezeu… poate să ne ajute să ne depășim defectele de caracter și propriile atitudini rele. Să ne încredem în El și să Îl lăsăm să Își facă lucrarea în noi.

„Păcatele care domină lumea au năpădit biserica și inimile creștinilor care pretind a fi poporul lui Dumnezeu”. De aceea, Isus se roagă: „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.” Să avem grijă astăzi să nu ne deschidem porțile inimii în faţa Diavolului.

Noul nume este expresia noii noastre identități, a unui nou caracter veșnic, a schimbării definitive, de către El Însuși, a naturii noastre păcătoase, la revenirea Sa pe norii cerului. Eu vreau să primesc în ceruri o piatră albă. Dar voi?

Nu poate exista unitate între sufletele noastre și Dumnezeu decât prin Hristos. Unitatea și dragostea dintre frați trebuie cimentată și făcută eternă prin dragostea lui Isus. Și nimic mai puțin decât moartea Domnului Hristos nu poate face această dragoste eficientă pentru noi.

În așteptarea revenirii Domnului, Dumnezeu aduce în viața noastră multă fericire, pentru a menține vie în noi bucuria de a fi credincios. Să profităm astăzi de bucuria produsă credinciosului de preafericita speranță.

Speranța care ne poate susține la vreme târzie este o valoare spirituală netransmisibilă. Dacă o avem, vom fi încrezători chiar și atunci când așteptarea se prelungește. Să Îi cerem astăzi Duhului Sfânt marea rezervă divină de credință, de care avem nevoie ca să fim pregătiți pentru revenirea Lui.

Pentru că există în ceruri un Dumnezeu, să încercăm astăzi să fim credincioși chiar și în cele mai mici lucruri.

Sfințirea înseamnă un stil de viață în strânsă legătură cu Dumnezeu și o anumită stare mentală: sinceritate, verticalitate, integritate; idealul către care tindem este evlavia, asemănarea cu Dumnezeu, calea către un progres continuu.

Pentru noi, adventiștii, vestirea celei de-a doua veniri este misiunea noastră specială în sânul creștinătății contemporane. Suntem strigătul de la miezul nopții, care trezește fecioarele ațipite din parabolă; suntem gărzile care străjuiesc pe zidurile cetății lui Dumnezeu.

„Întârzierea este doar aparentă, Domnul nostru va reveni la timpul potrivit” Care este timpul acela? Nu un timp ne separă de a doua venire, ci o misiune: pregătirea noastră spirituală și pregătirea spirituală a lumii, pentru a-L primi pe Domnul. Să Îi cerem astăzi lui Dumnezeu să ne ajute să ne îndeplinim misiunea.

Timpul nu are aceeași valoare pentru noi și pentru Dumnezeu. Pentru noi, timpul corespunde existenței omenești, care depinde de un început și de un sfârșit, spre deosebire de eternitatea divină. Pentru că există în ceruri un Dumnezeu, să avem încredere în această făgăduință binecuvântată.