„Seara, Isus a şezut la masă cu cei doisprezece ucenici ai Săi. Pe când mâncau, El a zis: «Adevărat vă spun că unul din voi Mă va vinde.»” – Matei 26:20,21
Cinele împăraţilor, unde, adesea, se săvârşeau adevărate crime, cum a fost aceea a otrăvirii lui Britanicus, erau o expresie a moravurilor societăţii timpului. Tacit istoriseşte tragicul episod al asasinării lui Britanicus, pe care împăratul Nero îl socotea un rival primejdios.
„Era obiceiul ca fiii împăraţilor să ia masa împreună cu alţi fii de nobili, de aceeaşi vârstă, şezând sub ochii rudelor, la o masă proprie şi mai restrânsă. Acolo lua masa Britanicus. Dar fiindcă un anume sclav gusta din mâncărurile şi băuturile lui, s-a găsit acest vicleşug: i se dă lui Britanicus o băutură nevătămătoare, dar prea fierbinte, gustată de sclav. Apoi, de vreme ce Britanicus o respinge din pricina fierbinţelii, i se toarnă în apa rece otravă care, în aşa fel a pus stăpânire pe toate mădularele lui, încât dintr-o dată i-a lipsit şi glasul şi cunoştinţa.
Cei de faţă se agită. Nepuşi la curent, unii o iau la fugă, dar cei cu o inteligenţă mai pătrunzătoare rămân pe loc, înmărmuriţi şi cu privirile spre Nero. Acesta, întins pe pat cum era şi luând un aer de nevinovăţie, zice că Britanicus obişnuieşte să facă aşa din cauza epilepsiei de care este zbuciumat din fragedă copilărie, dar c-o să-i revină cu încetul vederea şi cunoştinţa. (…) După o scurtă tăcere, ospăţul şi-a reluat veselia.”
Este, în această povestire, un exemplu de răbufnire tragică a luptei surde pentru putere dintre Nero şi mama sa Agripina, care, imprudentă, într-o discuţie violentă cu fiul ei, îl ameninţase că-l va sprijini pe Britanicus să vină la tron. Cunoscându-şi bine fiul, ea şi-a dat seama că uciderea lui Britanicus constituia începutul crimelor cărora, mai târziu, le-a căzut victimă şi ea.
Magazin istoric
articol preluat de pe Gândul de dimineață – 19.09.2016 – solascriptura.ro
