Desăvârșit în Hristos

Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit, dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus. – Filipeni 3:12

Astăzi mulţi creştini sunt confuzi cu privire la conceptele biblice despre sfinţire şi desăvârşire. Unii susţin că noi putem şi ar trebui să ajungem la desăvârşire în această viaţă deoarece Dumnezeu nu ne-ar cere niciodată un lucru pe care nu îl putem face. Alţii spun că acest lucru este imposibil, deoarece doar Dumnezeu şi creaturile necăzute sunt desăvârşite. Una dintre cele mai utile contribuţii teologice în această chestiune a fost a dr. LaRondelle. Hans LaRondelle (1929–2011) s-a născut pe 18 aprilie 1929, în Olan-da. Pe când avea 20 de ani a citit Tragedia veacurilor, de Ellen White, şi a acceptat mesajul advent. El a devenit unul dintre cei mai influenţi teologi adventişti. LaRondelle şi-a obţinut doctoratul în Teologie sistematică la Reformed Free University, din Amsterdam.

Pe 14 mai 1971, el şi-a susţinut teza de doctorat intitulată Perfection and Perfectionism: A Dogmatic-Ethical Study of Biblical Perfection and Phenomenal Perfectionism (n.tr. Perfecţiune şi perfecţionism: un studiu dogmatic-etic al perfecţiunii biblice şi perfecţionismului fenomenal) publicat de Andrews University Press. Acest studiu util scoate în evidenţă faptul că adevărata desăvârșire biblică implică o creştere continuă după chipul şi asemănarea lui Hristos. Dar întotdeauna este centrată pe Hristos şi niciodată pe sine. Ea poate fi înțeleasă la fel ca Împărăţia lui Dumnezeu: ca o realitate atât prezentă, cât şi viitoare” (p. 327). Şi Ellen White spune că „cu cât te vei apropia mai mult de Hristos, cu atât vei recunoaşte mai mult păcătoşenia ta” (Calea către Hristos, p. 64).

Întreaga discuţie despre sfinţirea şi desăvârşirea adevărată şi falsă poate fi rezolvată cu uşurinţă la nivel practic dacă ne gândim la pilda fariseului şi a vameşului spusă de Isus (vezi Luca 18:9-14). Fariseul a fost mulţumit cu propria lui purtare spirituală şi a început să îi judece pe ceilalţi, inclusiv pe tovarăşii lui de credinţă. În opoziţie cu el, vameşul era preocupat de propriile lui slăbiciuni şi nu făcea publice greşelile celorlalţi, aşa cum făcea fariseul. Cu alte cuvinte, adevărata sfinţire dă naştere unui simţământ de autoumilinţă şi milă faţă de ceilalţi. Sfinţirea falsă hrăneşte mândria de sine şi critica faţă de ceilalţi, inclusiv faţă de credincioşii din aceeaşi comunitate.

Citește și

Comentariile sunt închise

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi.

Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile. Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web și a îmbunătăţi experienţa de navigare.
Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. DA, ACCEPT Citește mai mult

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!