Motivația supremă

Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni. – Coloseni 3:23

Aristotel spunea: „Calitatea nu este un act, este un obicei.” Obiceiul ca întotdeauna să încerci să îmbunătăţeşti calitatea lucrului pe care îl întreprinzi. Aceasta era filosofia lui Antonio Stradivari (1644–1737), marele lutier italian (confecţiona viori), ale cărui instrumente sunt renumite şi astăzi pentru calitatea tonală excepţională. De exemplu, pe 16 mai 2006 s-a vândut o vioară Stradivari din 1707 la o licitaţie din New York cu 3,5 milioane de dolari. O altă vioară Stradivari expusă la Muzeul Ashmolean, din Anglia, valorează aproape 15 milioane de dolari. De ce sunt atât de valoroase instrumentele Stradivari (în italiană) sau Stradivarius (în latină) autentice?

Experţii spun că totul depinde de abilitatea de a alege lemnul potrivit, de instrumentele adecvate, cea mai bună formă pentru instrument şi un lustru bun, care contribuie la calitatea excepţională a acestor instrumente muzicale fabricate manual. Despre lemn, lutierul maghiar Tibor Szemmelveisz explică: „Poate exista o diferenţă imensă a calităţii chiar şi în cazul bucăţilor de lemn care provin de la acelaşi copac, dacă lemnul vine din partea de sud sau de nord a copacului sau din partea de sus sau de jos a pantei.”

Mulţi oameni ar vrea să primească onoarea pe care a primit-o Stradivari pentru realizările sale, dar poate nu ar vrea să plătească preţul plătit pentru dedicarea lui. Pentru a aduce o contribuţie de valoare în această viaţă, noi trebuie să ne biruim tendinţele naturale înspre lene şi mediocritate şi să ne perfecţionăm continuu.

Ronnie Oldham spunea foarte bine: „Excelenţa este rezultatul faptului de a-ţi păsa mai mult decât cred alţii că este înţelept, de a risca mai mult decât cred alţii că este sigur, de a visa mai mult decât cred alţii că este practic şi de a aştepta mai mult decât cred alţii că este posibil. Înseamnă a fi devotat unei execuţii de înaltă calitate care produce rezultate uimitoare de lungă durată. Excelenţa înseamnă să crezi în îmbunătăţirea constantă şi niciodată să nu fii mulţumit cu ceva mai prejos decât ar putea să fie. Înseamnă calitate ca stil de a trăi.”

Există oameni mai motivaţi decât alţii. Indiferent care este poziţia noastră, noi avem o motivaţie mult mai înaltă de a ne îmbunătăţi constant: pentru a-I da slavă lui Dumnezeu. Pavel spune astfel: „Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni” (Col. 3:23). Orice face Dumnezeu, El întotdeauna o face desăvârşit, şi noi, ca ambasadori ai Săi, ar trebui să facem tot ce putem mai bine.

Alberto Timm
Alberto Timm
Autorul acestui devoțional „Un nou început în fiecare zi”, Alberto Timm își dorește ca fiecare zi a acestui an nou să îţi aducă o experienţă mai profundă cu Domnul şi Mântuitorul nostru minunat, Isus Hristos!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video