Să nu consimțim să fim ademeniți de cei păcătoși

Fiule, dacă nişte păcătoşi vor să te amăgească, nu te lăsa câştigat de ei! Căci picioarele lor aleargă la rău şi se grăbesc să verse sânge. (Proverbele 1:10,16)

Nu este sigur pentru cel ce mărturiseşte a fi urmaş al Domnului Hristos să se asocieze cu cei nepăsători şi indiferenţi, pentru că este uşor să ajungi să vezi lucrurile aşa cum sunt ele, dar să pierzi orice simţământ a ceea ce înseamnă să fii un urmaş al Domnului Hristos. Păzeşte-te mai ales în acest punct – nu te lăsa influenţat şi dus în rătăcire de aceia împreună cu care ai avea motive să stai, dar ale căror cuvinte şi fapte nu sunt în legătură cu Dumnezeu. (Youth’s Instructor, 5 iulie 1894)

Ascultă vocea lui Dumnezeu, care spune: „Fiule, dacă nişte păcătoşi vor să te amăgească, nu te lăsa câştigat de ei!” Aceia care sunt controlaţi de Duhul lui Dumnezeu trebuie să-şi păstreze treze capacităţile de percepere, căci a venit timpul când integritatea şi loialitatea lor faţă de Dumnezeu şi unul faţă de celălalt să fie puse la probă. Să nu faci nici cea mai mică nedreptate pentru a avea un avantaj personal! Atât în lucrurile mici, cât şi în cele mari, fă-le altora ce vrei să îţi facă şi ei ţie! Dumnezeu spune: „Voi sunteţi martorii Mei.” Voi trebuie să acţionaţi în locul Meu. Dacă ar putea să fie dată la o parte cortina, ai vedea universul ceresc privind cu interes asupra aceluia care este ispitit. Când nu te supui vrăjmaşului, este bucurie în ceruri. Când auzi prima sugestie de a face răul, îndreaptă o rugă spre cer şi apoi rezistă cu hotărâre ispitei de a avea de a face cu lucruri care sunt condamnate de Cuvântul lui Dumnezeu. Prima dată când vine ispita, întâmpin-o într-un mod atât de categoric, încât să nu se mai repete niciodată. Îndepărtează-te de acela care a îndrăznit să-ţi prezinte practici rele! în mod hotărât, îndepărtează-te de ispititor, spunând: „Eu trebuie să mă îndepărtez de influenţa ta, pentru că ştiu că nu umbli pe urmele Mântuitorului nostru.”

Chiar dacă nu te vei simţi în stare să le spui un cuvânt acelora care lucrează după principii rele, părăseşte-i! Retragerea şi tăcerea ta pot face mai mult decât cuvintele. (…) Trebuie să ai curaj să faci ce e corect. (Review and Herald, 9 mai 1899)

Ellen White
Ellen White
Comuniunea cu Dumnezeu încurajează gândurile bune, aspiraţiile nobile, percepţia clară a adevărului şi planuri de acţiune măreţe. Cei care îşi leagă astfel sufletul de Dumnezeu, sunt recunoscuţi de El ca fii şi fiice ale Sale. Ei se ridică mereu mai sus şi tot mai sus, dobândind o perspectivă clară asupra lui Dumnezeu şi asupra veşniciei, până când Domnul face din ei canale de lumină şi de înţelepciune pentru lume.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video