Pavel – responsabilitate și înțelepciune

Dacă am făcut vreo nedreptate sau vreo nelegiuire vrednică de moarte, nu mă dau în lături de la moarte; dar, dacă nu este nimic adevărat din lucrurile de care mă pârăsc ei, nimeni nu are dreptul să mă dea în mâinile lor. Cer să fiu judecat de cezar. Fapte 25:11

În această situaţie, Pavel străluceşte prin responsabilitate şi prevedere.

În faţa autorităţii civile, el este dispus şi gata să dea socoteală pentru presupusele sale fapte, dar nu doreşte să fie la discreţia pârâşilor setoşi de sânge. Pavel se simte responsabil şi pentru propria viaţă şi consideră că trebuie să facă tot ce atârnă de el pentru a-şi proteja libertatea, dacă se poate, dacă nu, măcar să se asigure că a făcut torni pentru apărarea sa.

Cu această ocazie, apostolul face o declaraţie de principiu de o mare valoare. El afirmă că niciun om nu are dreptul să dispună de persoana sa, nici chiar autoritatea romană exercitată de Festus. Prin aceste cuvinte, Pavel sugerează că guvernatorul trebuie să trateze cât se poate de serios cazul lui. El, Pavel, fusese reclamat de iudei pentru lucruri care nu aveau nicio bază doctrinală sau juridică. Singurul argument era mânia lor dezlănţuită şi dorinţa furibundă de a-l elimina cu orice preţ. Cerând să fie judecat de cezar, Pavel ia cea mai bună decizie în situaţia dată. Acest drept civil îi creează suficientă ocrotire imediată, precum şi perspectiva de a i se face dreptate cu adevărat. Pavel nu îşi pune prea mari speranţe în dreptatea oamenilor, dar face tot ce-i stă în putere pentru a avea grijă de sine. Avea deja certitudinea din partea lui Dumnezeu că va ajunge la Roma, aşa că nu avea de ce se teme. Oricum, mai rău decât sub permanenta ameninţare a iudeilor de la Ierusalim nu avea să fie, aşa că nu avea ce pierde.

Succesul la un pas de tine:

Eşti dator să-ţi aperi libertatea şi integritatea personală. Trebuie să iei cele mai înţelepte măsuri de protecţie şi apărare.

Ion Buciuman
Ion Buciuman
Astăzi privim succesul ca pe o chemare divină, ca pe un comandament fundamental de viaţă, ca pe un ideal care dă sens existenţei şi ne întruchipează raţiunea de a fi. Succesul este misiunea personală, este ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la noi. Când deschidem Scriptura, această poruncă ni se arată în 365 de ipostaze, câte una pentru fiecare zi. „Succesul la un pas de tine” este o carte apărută la Editura Viață și Sănătate

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor