De la casa drogurilor, la casa Domnului

lată, voi face ceva nou şi-i gata să se întâmple. Să nu-l cunoaşteţi voi oare? Voi face un drum prin pustie şi râuri în locuri secetoase. – Isaia 43:19

Într-o dimineaţă întunecoasă şi ploioasă de octombrie, părinţii mei m-au trezit pentru o misiune specială. Cu câţiva ani mai înainte, ne mutaserăm din Toronto în Moosonee, un sat în zona nordică rurală din Ontario. Satul este atât de izolat, încât cea mai apropiată şosea asfaltată sau gara de unde puteai lua trenul pentru a avea acces la satul nostru era la depărtare de cinci ore. Nu am crezut niciodată că vom veni aici, de vreme ce eram imigranţi din Filipine. Dar Dumnezeu a avut o misiune captivantă pentru familia noastră – să înfiinţăm o adunare creştină în această zonă. Am invitat credincioşi şi oaspeţi pentru a se închina în fiecare Sabat în mica noastră sufragerie, dar începeam să o umplem. Astfel, în acea dimineaţă ploioasă am început să ne rugăm pentru un loc mai mare de închinare.

Personal, pusesem ochii pe un loc splendid, un fost han care avea priveliştea spre liniştitul râu Moose. Un alt loc pe care îl aveam în vedere era o veche casă de droguri. Exteriorul, cu vopsea albă crăpată, părea că era gată să se prăbuşească. Interiorul era plin de praf, gunoi şi urme ale utilizării substanţelor ilegale. Au fost mâzgălite pe pereţi lucruri obscene.

Am condus până la posibilele viitoare terenuri pentru biserică. Ne-am rugat pentru călăuzirea lui Dumnezeu în maşină, la fiecare dintre cele două terenuri. Personal, mi-am luat mai mult timp să mă rog pentru han. Dar se pare că preţul hanului a crescut atât de mult, încât nu ne-am fi permis niciodată să îl cumpărăm. Prin urmare, a trebuit să ne mulţumim cu vechea casă pentru droguri. Ca rezultat al întâlnirii tatălui meu cu dr. Juriansz (care a fost implicat într-o organizaţie creştină pentru tineri, dedicată pentru serviciul comunităţii), doctorul a organizat repede un grup de tineri din Hamilton pentru a ajuta la renovarea vechii clădiri care urma să fie biserica noastră. Fosta casă pentru droguri a arătat curând mult mai strălucitoare şi mai frumoasă decât am crezut. Am primit multe donaţii de la alte biserici şi persoane: o orgă pentru biserică, cărţi de imnuri şi scaune, o chiuvetă. Cu adevărat, Domnul a purtat de grijă.

În cazul în care te întrebi cât de mult a plătit adunarea noastră pentru biserică, preţul a fost un dolar. Aşa este. Domnul lucrează pe căi neprevăzute şi foloseşte oameni neaşteptaţi pentru a face să înainteze lucrarea Sa. El a transformat o casă a drogurilor într-o nouă biserică.


Ellen Jane Tejano-Galupo

Carolyn Sutton
Carolyn Sutton
Știai că Dumnezeu se bucură când privește la tine? Știai că doar când se gândește la tine Îi tresaltă inima în cântare? Cartea „Note de bucurie”, apărută la Editura Viață și Sănătate, este plină de povestiri care amintesc de frumoasă legătură dintre Tata și tine, fiica Lui prețioasă. Cuvântul lui Dumnezeu ne promite că, prin Fiul Său, ne garantează siguranța. Viitorul nostru este sigur.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video