„M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în «ziua aceea» Domnul, Judecătorul cel drept.” 2 Timotei 4:7-8
Când Henry Worsley s-a îmbarcat în avionul care avea să îl ducă în Santiago de Chile, îmbrăcat într-o helancă neagră și afișând un zâmbet oarecum stingher, britanicul tocmai încheiase o carieră de 36 de ani în armata britanică. Acum, un domn împlinit, în vârstă de 55 de ani, Henry s-a lăsat posedat de o pasiune extremă: Polul Sud. În octombrie 2015, eliberat de presiunea uniformei, Worsley avea în plan „să slăbesc în jur de 12 kilograme”, într-o misiune imposibilă pentru întreaga istorie a omenirii: traversarea Antarcticii fără niciun fel de ajutor. O idee minunată… o idee fatală. Doar el, o sanie încărcată cu 148 de kilograme de provizii, de la mâncare deshidratată și până la cort, și o rută lungă de 1700 de kilometri, pe care anticipa că o va parcurge în 75 de zile. Aventurile sunt compuse din gesturi de rutină, schi în fața celuilalt schi, atenție sporită la crevase, două mese calde pe zi, multe calorii, somn zdruncinat de frig. Uneori, se dezlănțuie haosul. Epuizarea și depresia pândesc în cort, în timp ce fiecare gest din cadrul acelei rutine devine o corvoadă repetitivă. Pustietatea alimentează dialogul interior, un vârtej de gânduri, exasperări și idei tulburătoare, multe cedate în mesajele audio pe care le trimite acasă. Trec kilometri, zeci de kilometri, sute de kilometri. 900 de kilometri. 1469 de kilometri. Și stop. Henry Worsley s-a oprit vineri, pe 22 ianuarie, s-a băgat în cort și a trimis un semnal de urgență. A fost preluat de elicopter și dus de urgență în Chile, dar medicii nu au mai putut face nimic pentru el, iar decesul a fost confirmat pe 24 ianuarie, adăugând peritonita și o infecție generalizată la diagnostic. În jertfa sa pentru libertate, Henry a arborat cel mai războinic steag alb, pierdut în bezna fără culoare din jur.
gsp.ro
