Gândul de dimineață – 14.05.2016 – solascriptura.ro

„Mai bine puţin cu frică de Domnul, decât o mare bogăţie cu tulburare!” – Proverbe 15:16
Să-ți dai demisia de la serviciu şi să călătoreşti în toată lumea ar putea părea un vis irealizabil pentru cei mai mulți oameni. Nu şi pentru un cuplu care a decis, în jurul vârstei de 30 de ani, că este momentul să-şi schimbe viața în totalitate.

Jeremy Jacobson şi Winnie Tseng au avut îndrăzneala de a-şi lua soarta în mâini şi de a nu-i mai lăsa pe cei din jur să aleagă pentru ei. În urmă cu trei ani erau un cuplu ca oricare altul, dar decizia de a renunța la tot pentru a călători în jurul lumii le-a schimbat viața în bine.

Aveau slujbe stabile, au crescut în familii cu venituri modeste şi au făcut împrumuturi pentru a merge la facultate. Ultimii 10 ani i-au petrecut muncind şi economisind peste 70 la sută din fiecare salariu. Mai mult, şi-au vândut maşina şi casa şi s-au mutat într-un apartament ieftin şi mic, au început să gătească mai mult acasă şi să pună orice ban deoparte. Când contul de economii a crescut, cei doi au investit şi au avut numai de câştigat.

Acum, Jeremy şi Winnie, alături de fiul lor, Julian, trăiesc şi călătoresc în toată lumea cu 4000 de dolari pe lună, bani proveniți din dividende. Mai mult, au un blog pe care scriu toate aventurile prin care trec zi de zi şi oferă sfaturi tuturor celor care ar vrea să le urmeze exemplul. Nu au renunțat la a face economii şi se bucură de fiecare dată când pot cheltui pe mâncare sau transport o nimica toată.
Click News

articol preluat de pe Gândul de dimineață – 14.05.2016 – solascriptura.ro

Sola Scriptura
Sola Scripturahttp://solascriptura.ro
Gânduri preluate de pe site-ul SolaScriptura.ro

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor