Gândul de dimineață – 18.05.2016 – solascriptura.ro

 

„Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi.” – Proverbe 16:32
În timp ce mulţi cred că descărcarea agresivă şi zgomotoasă constituie modalitatea sănătoasă de a scăpa de supărare şi de tensiunea nervoasă, statisticile arată că bărbaţii care răbufnesc cu violenţă, în mod regulat, fac de două ori mai des accidente vasculare cerebrale, în comparaţie cu cei care sunt în stare să-şi potolească mânia, fără să o exteriorizeze.

Chiar dacă se întâmplă să ne enervăm din când în când, pentru sănătatea noastră, şi cu siguranţă şi pentru sănătatea celor asupra cărora se revarsă descărcarea nervilor noştri, e mult mai bine să nu ajungem la niveluri explozive. Chiar şi în cazul celor cu o căsnicie fericită de decenii, sănătatea celor doi e afectată de stresul neînţelegerilor familiale.

Cercetătorii de la Universitatea de Stat Ohio, SUA, au constatat că neînţelegerile între soţi, căsătoriţi în medie de 42 de ani, duceau la o slăbire a sistemului imunitar şi la creşterea hormonilor de stres. La rândul lor, aceste modificări pot creşte susceptibilitatea faţă de multe boli, în special faţă de cele neoplazice şi infecţioase.

Iată că sănătatea are de-a face şi cu buna înţelegere şi dragostea care domnesc între membrii familiei.
Alimentaţie inteligentă – Dr. Emil Rădulescu

articol preluat de pe Gândul de dimineață – 18.05.2016 – solascriptura.ro

Comentariile sunt închise

Gândul de dimineață - 18.05.2016 - solascriptura.ro 1 pe e-mail">
Primește devoționalele
pe e-mail
Abonează-te pentru a primi devoționalele pe e-mail în fiecare zi.
Te poți dezabona oricând prin link-ul de dezabonare din fiecare mesaj trimis.