„În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica.” – 1 Ioan 4:18
De multe ori copilul îşi minte părinţii. De ce? Răspunsul este simplu – de frică. Copilului îi este teamă că, dacă îţi va spune sau va face un anumit lucru, tu, părintele, vei deveni nervos, vei ţipa, îl vei certa; poate că, dacă îţi stă în obicei, îl vei bate, îi vei impune un lung şir de interdicţii şi aşa mai departe.
De fapt, din cauza ta te minte copilul, din cauza felului în care reacţionezi la ce ar avea el să-ţi spună.
Copilul te cunoaşte. Ştie ce-ţi place şi ce nu. Şi ştie şi cum reacţionezi când ceva nu-ţi place. Şi atunci, copilul, pentru a evita un scandal, pentru a te menaja de fapt pe tine şi pentru a se menaja şi pe sine – minte. Mai devreme sau mai târziu, tu afli că te-a minţit şi scandalul e gata: „De ce minţi? Aşa te-am învăţat eu?”
Ei bine, ai să râzi, dar chiar aşa l-ai învăţat tu, părintele, să se poarte, prin reacţiile pe care le-ai avut.
Ce va fi data viitoare? Va căuta să te mintă şi mai bine, că poate n-o să te prinzi niciodată.
Dacă tu vei fi întotdeauna blând şi înţelegător, indiferent de ce îţi spune copilul tău, cu timpul va renunţa să te mai mintă.
Eu te-am făcut, eu te omor!
Ghidul bunelor maniere pentru părinţi – Michiela Poenaru
articol preluat de pe Gândul de dimineață – 08.08.2016 – solascriptura.ro
