Gândul de dimineață – 14.08.2016 – solascriptura.ro

 „Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.” – 2 Petru 3:10
Corpul uman se poate adapta la temperaturi uscate extreme, prin transpirație şi răcorirea care vine ca efect al celei dintâi, însă în condiții de căldură umedă (căldură şi umiditate), temperatura nu ar trebui să depăşească 35 de grade Celsius. Aceasta ar fi limita de supraviețuire pentru o persoană sănătoasă într-un mediu exterior, dar bine ventilat, însă pentru cele mai multe persoane ar fi oricum o temperatură prea ridicată, au calculat experții

. În circumstanțele în care încălzirea globală se va accentua nestingherită, regiuni ale Golfului Persic, adică Qatar, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită şi Bahrain, vor deveni nelocuibile, iar cei care stau aici vor fi nevoiți să emigreze în masă spre țări cu temperaturi moderate, cum ar fi țările mediteraneene din Europa. Printr-o simulare computerizată, cercetătorii avertizează că, până la sfârşitul secolului, Golful Persic va fi lovit de valuri de căldură nemaiîntâlnite.

„Raportul temperatură-umiditate va face ca oamenii să resimtă o temperatură de 74 până la 77 de grade Celsius, pentru cel puţin şase ore pe zi. Va fi atât de cald, încât corpul uman va fi incapabil să mai producă transpiraţie pentru a se răcori, lucru ce se va dovedi extrem de periculos până şi pentru cele mai sănătoase persoane”, citează RFI din studiul publicat în revista Nature Climate Change. Cercetătorii preconizează că, până să se ajungă la acel stadiu, regiunile vor fi lovite de valuri extreme de căldură aproximativ la fiecare zece ani, care vor provoca victime în masă. Studiile anterioare sugeraseră că asemenea condiții vor fi atinse peste 200 de ani, însă noile metode de cercetare, bazate pe modele climatice care se concentrează pe condițiile şi topografia locală, au redus timpul la jumătate.

Semnele Timpului

articol preluat de pe Gândul de dimineață – 14.08.2016 – solascriptura.ro

Sola Scriptura
Sola Scripturahttp://solascriptura.ro
Gânduri preluate de pe site-ul SolaScriptura.ro

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor