„Să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simţiri cumpătate despre sine.” – Romani 12:3
La 7 iulie 1854, Lev Tolstoi prezintă în Jurnalul său următorul tablou ironic despre el însuşi:
„Cine sunt? Unul din cei patru fii ai unui locotenent-colonel pensionar, rămas orfan la şapte ani, crescut de femei şi de persoane străine, şi care, fără să fi primit o educaţie mondenă sau ştiinţifică a intrat în lume la şaptesprezece ani; n-are averi mari, nici vreo situaţie în societate, mai ales nu are principii; acest om, care şi-a compromis afacerile până la ultima lor limită, care şi-a petrecut cei mai frumoşi ani ai vieţii fără scop sau bucurie, care în sfârşit s-a expatriat în Caucaz pentru a scăpa de datorii şi mai ales de obiceiurile sale şi, de acolo, folosind relaţiile care au existat între tatăl său şi comandantul armatei, s-a strecurat în trupele de la Dunăre – este un aspirant de douăzeci şi şase de ani, aproape fără bani, în afara soldei (căci sumele pe care le posedă merg la achitarea datoriilor), fără protectori, fără a cunoaşte bunele maniere, fără a-şi cunoaşte meseria, fără talente, dar cu un amor-propriu exagerat. Da, aceasta este poziţia mea socială.
Să vedem acum ce reprezintă personalitatea mea. Sunt urât, stângaci, murdar şi prost educat, în sensul monden al acestui cuvânt. Sunt arţăgos, plictisitor cu alţii, lipsit de modestie, intolerant şi timid ca un copil. Cu alte cuvinte, sunt un bădăran… Sunt necumpătat, nehotărât, nestatornic, absurd de înfumurat şi exuberant ca toţi oamenii slabi. Nu sunt curajos. Sunt cinstit, adică îmi place binele (…), când mă îndepărtez de el sunt nemulţumit şi revin cu plăcere la el. Totuşi, există un lucru caremi place mai mult decât binele: gloria. Sunt atât de ambiţios şi această înclinare a firii mele a fost atât de puţin satisfăcută, încât deseori mi-e teamă că dacă aş fi pus să aleg între glorie şi virtute, m-aş hotărî pentru prima…”
Viaţa lui Tolstoi – Henri Troyat
articol preluat de pe Gândul de dimineață – 17.09.2016 – solascriptura.ro
