Gândul de dimineață – 13.10.2016 – solascriptura.ro

„Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.” – Filipeni 4:13
Bowen Toomey a venit pe lume fără mâini şi fără picioare, însă acest lucru nu l-a împiedicat să se bucure de activitățile unei vieți normale, la fel ca toţi ceilalți copii de vârsta lui. În ciuda dizabilităților, la numai 5 ani, Bowen sare pe trambulină, urcă scările singur, merge cu drag la grădiniță, citeşte la nivel de clasa întâi, ştie să numere şi să scrie. Însă cel mai mult îi place să înoate şi să facă scufundări în piscină.

Viața lui Bowen nu a fost întotdeauna la fel de fericită şi chiar şi în prezent este încărcată de provocări pe care le înfruntă zi de zi cu perseverență. Micuțul a stat o vreme la un orfelinat, unde a fost bine îngrijit, dar nu a beneficiat de toată atenția de care avea nevoie din partea personalului. Greutățile au continuat şi după ce Bowen a fost adoptat de familia Toomey. „Avea 18 luni, dar nu putea să facă nimic. Nu se putea rostogoli. Nu putea vorbi. Nu putea nici să mestece mâncarea din cauza faptului că a fost neglijat la orfelinat”, susține Devon.

La scurt timp însă, Bowen a început să îi surprindă pe cei din jur prin perseverența lui. Peste numai două luni, micuțul a început să facă progrese – a reuşit să se rostogolească ori să stea aşezat şi mai târziu să se mişte singur. În aproape un an de zile a învățat să mestece mâncarea. Acum foloseşte proteze ajutătoare sau un scaun cu rotile motorizat pentru a se deplasa şi mănâncă singur, folosind o bandă specială pentru a apuca lingura.

„Este pur şi simplu o sursă de inspirație să vezi prin ce trece în mod regulat, lucruri care i-ar pune pe mulți în dificultate, dar nu şi pe Bowen. El trăieşte ziua, răzbeşte, este fericit, încearcă orice şi nu lasă nimic să îl oprească”, susține Devon.

Semnele Timpului

articol preluat de pe Gândul de dimineață – 13.10.2016 – solascriptura.ro

Sola Scriptura
Sola Scripturahttp://solascriptura.ro
Gânduri preluate de pe site-ul SolaScriptura.ro

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor