„Nu te socoti singur înţelept.” – Proverbe 3:7
Balzac trecea, mai mult din pricina reclamei pe care şi-o făcea singur, drept un mare specialist în grafologie. O doamnă îi aduse într-o zi o foaie îngălbenită de hârtie, pe care era aşternut, zicea ea, scrisul unui băiat. Îl rugă să-şi spună părerea despre cel căruia urma să-i examineze scrisul.
Balzac privi cu atenţie hârtia, apoi întrebă:
– Dumneavoastră sunteţi mama acestui tânăr?
– Nu, bineînţeles!
– În cazul acesta vă voi spune adevărul şi vă rog să nu vă supăraţi. După părerea mea, şi vă asigur că e părerea unui bun cunoscător, băiatul e cu totul lipsit de inteligenţă şi înclinat către nimicuri. Într-un cuvânt: n-o să se aleagă mare lucru de capul lui.
Doamna izbucni în râs.
– Dar ce e de râs în asta? întrebă Balzac nedumerit.
– Domnule, îi zise femeia printre hohote, foaia pe care o aveţi în mână v-a aparţinut cu mulţi ani în urmă. O întâmplare a făcut să-mi parvină una din primele dumneavoastră încercări literare…
articol preluat de pe Gândul de dimineață – 25.01.2017 – solascriptura.ro
