„Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Şi soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui. Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare.” – Apocalipsa 16:8,9
Un urs-polar este purtat vara pe un sloi plutitor în largul Arhipelagului Svalbard, din Norvegia. Gheaţa marină asigură un habitat esenţial pentru cel mai mare prădător al Arcticii, dar temperaturile în creştere creează perioade prelungite fără gheaţă, care îi pun la grea încercare pe urşi. Arctica se încălzeşte atât de repede, încât până în 2050 s-ar putea ca vara să fie lipsită de gheaţă. Și fără platforma îngheţată pe care vânează, cum vor supravieţui?
Urşii-polari străbat în lung şi-n lat imperiul arctic, acolo unde se nasc gheţurile. Excelent adaptaţi la acest mediu vitreg, majoritatea îşi petrec întreaga viaţă pe gheaţa marină, vânând tot anul, mergând pe uscat doar pentru a construi vizuinile unde femelele vor da naştere puilor. Vânează mai ales foci-inelate şi foci-cu-barbă (se spune că pot mirosi găurile pentru respirat pe care focile le fac în gheaţă de la mai mult de un kilometru şi jumătate depărtare), dar uneori prind morse şi chiar balene-albe. Gheaţa stă la baza mediului marin arctic. Sub gheaţă şi în interiorul ei trăiesc organisme esenţiale. Mii de miliarde de diatomee, zooplancton şi crustacee sunt dispersate în coloana de gheaţă. Însă această platformă pe care vânează este disponibilă perioade tot mai scurte, obligându-i pe urşi să reziste fără mâncare perioade mai lungi. Și pentru că gheaţa marină mai subţire este deplasată mai uşor de vânturi şi curenţi, urşii ar putea fi duşi pe teritoriu străin, obligându-i să înoate mai intens şi mai mult timp în apa fără sloiuri pentru a găsi gheaţă marină propice sau pentru a ajunge pe uscat. Urşii-polari sunt nişte înotători rezistenţi, dar înotul pe distanţe lungi în apa fără sloiuri este epuizant şi poate fi fatal.
National Geographic
articol preluat de pe Gândul de dimineață – 11.11.2016 – solascriptura.ro
