„Mai bine o bucată de pâine uscată cu pace, decât o casă plină de cărnuri cu ceartă!” – Proverbe 17:1
În cariera sa de jurnalist, scriitorul Filip Yancey a interogat foarte mulţi oameni din toate categoriile sociale, pe care i-a împărţit în două categorii: „vedete” şi „slujbaşi”.
În categoria „vedetelor” i-a inclus pe sportivii care au reuşit performanţe deosebite, personalităţi din televiziune, actori, cântăreţi şi cei implicaţi în industria show-ului. După standardele acestei lumi se pot considera realizaţi: sunt celebri, pozele lor sunt afişate peste tot, trăiesc în case luxoase şi atât de mulţi încearcă să-i imite. În realitate însă, viaţa lor este mizerabilă: cei mai mulţi dintre ei au probleme psihice sau în familie şi trăiesc cele mai adânci frustrări deoarece au o viaţă duplicitară.
În contrast cu viaţă acestor VIP-uri, Yancey a prezentat viaţa celor pe care i-a inclus în categoria „slujbaşilor”: aceştia sunt oamenii de rând, care au un program cu multe ore de muncă şi salariu mic, oameni pe care nu-i aplaudă nimeni pentru ceea ce fac. Ei îşi investesc viaţa în lucruri ce rămân neobservate, dar care sunt indispensabile societăţii. Deşi nu-i evidenţiază nimeni, ei sunt gata pentru orice sacrificiu, riscânduşi uneori chiar viaţa pentru a ajunge să împlinească lucrurile încredinţate.
În această categorie, Yancey i-a inclus pe muncitorii cu o înaltă calificare în cele mai diverse domenii, experţii în lingvistică care şi-au dedicat viaţa pentru a traduce Biblia în cele mai ciudate dialecte, medicii capabili de cele mai dificile intervenţii şi lucrătorii sociali pregătiţi pentru orice sacrificiu.
În comparaţie cu VIP-urile, în acest grup al „slujitorilor” el a întâlnit oameni cu o viaţă de familie echilibrată, având împlinire, bucurie şi satisfacţie lăuntrică. Pentru el, „slujbaşii” au ajuns să fie preferaţi, prezentând adevărate modele de viaţă demne de urmat.
articol preluat de pe Gândul de dimineață – 15.11.2016 – solascriptura.ro